Amenzi uriașe pentru angații care nu se vaccinează anti-Covid. Ce prevede legea certificatului verde

2 săptămâni in urmă 18

Marti, 16 Noiembrie 2021, ora 21:02

42 citiri

Amenzi uriașe pentru angații care nu se vaccinează anti-Covid. Ce prevede legea certificatului verde

Angajații care nu se vaccinează împotriva noului coronavirus ar putea plăti amenzi de până la 50.000 de lei sau ar putea fi suspendați din funcții, potrivit proiectului legii Certificatului verde.

Negocierile pe tema acestei legi nu s-au finalizat deocamdată.

În urma celor mai recente discuții, propunerea a fost ca angajații de la stat sau privat să primească teste gratuite 45 de zile. După această perioadă, aceștia vor trebui să își plătească singuri testarea, dacă nu se vor vaccina.

La această variantă s-a ajuns după ce PNL a propus ca angajații nevaccinați și testați pozitiv să-și plătească singuri tratamentul și spitalizarea, însă celelalte partide s-au opus. Propunerea a fost făcută în contextul în care costurile pentru tratarea pacienților Covid sunt foarte mari, mai ales pentru cei care ajung la ATI. Doar pentru un pacient, oxigenul necesar pentru o lună costă peste 160.000 de lei.

Detalii despre locul în care se vor realiza testele gratuite nu au fost făcute publice. Cel mai probabil, fiecare companie își va crea o procedura internă pe baza normelor emise de Ministerul Sănătății.

Legea Certificatului verde prevede însă și amenzi uriașe pentre angajații nevaccinați. Cei care o încalcă ar putea fi amendați cu până la 50.000 de lei sau suspendați.

De asemenea, legea mai prevede amenzi de până la 100.000 de lei pentru angajatorii care îi primesc la muncă pe angajații care nu au rezultat negativ la testul Covid, nu s-au vaccinat sau nu au dovada că au trecut prin boală în ultimele șase luni, potrivit PRO TV.

În timp ce PSD a propus ca certificatul verde să nu mai fie obligatoriu dacă rata de infectare va scădea, PNL vrea ca documentul să rămână valabil indiferent de incidență.

Proiectul legii Certificatului verde va fi dezbătut de cele șase comisii de specialitate din Parlament și votat săptămâna viitoare în Plen.

Citeste si:

Bonus de 5.000 de euro dat personalului care se vaccinează. ”Este o investiție în sănătatea angajaților noștri”

Directorul unei companii din Germania a luat o decizie inedită pentru a-și încuraja angajații să se vaccineze împotriva noului coronavirus. Aceștia vor primi un bonus de 5.000 de euro....

Mortalitatea în România a crescut cu 30% în septembrie față de perioada prepandemică

Rata de mortalitate din România a crescut cu peste 30% în septembrie comparativ cu perioade similare dinaintea pandemiei. Potrivit datelor Eurostat, numărul deceselor în exces creează din nou...

Sursa: Ziare.com

DigiSport.ro

ObservatorNews.ro

DigiSport.ro

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă