Amendă incredibilă la Rapid! Jucătorul a primit hârtie acasă că a fost sancționat cu 10.000 de euro: care sunt motivele | EXCLUSIV ProSport LIVE

1 lună in urmă 1

Andrei Nicolescu, vicepreședintele Rapidului, a fost invitatul emisiunii ProSport LIVE și a discutat despre amenda incredibilă primită de portarul Ștefan Ciuculescu.

Goalkeeper-ul a vorbit într-un interviu în ProSport, acum trei săptămâni, și a recunoscut că în cadrul echipei sunt probleme serioase cu banii.

Atât el, cât și Raul Costin (36 de ani) sunt doar doi dintre jucătorii care și-au depus memorii pentru a-și încasa restanțele salariale. Gestul portarului i-a infuriat pe conducătorii giuleșteni care au decis o amendă-record în cadrul clubului: 10.000 de euro!

Amendă incredibilă la Rapid! Jucătorul a primit hârtie acasă că a fost sancționat cu 10.000 de euro: care sunt motivele | EXCLUSIV ProSport LIVE

„E o poveste lungă. El a plecat de la noi în mandatul lui Daniel Pancu. Deși avea o clauză de confidențialitate, n-a ținut cont de ea. A făcut declarații care au deranjat pe toată lumea.

Am avut nevoie de el ulterior la Rapid 2, am avut o discuție face-to-face cu el. Asta după ce a vorbit inițial cu team-managerul Cristian Buturugă. I-am transmis că trebuie să-și asumi niște lucruri din contract și să nu mai facă tot felul de declarații și acuzații.

Că mai vreau să se întâmple ce s-a întâmplat. Și-a asumat prin semnătură aceste aspecte discutate cu el. Ulterior e povestea cunoscută.

S-a făcut un referat și am analizat tot ce a apărut.  Contractele sunt făcute să fie respectate, asta trebuie să înțeleagă. Nu cred, totuși, că-l vom executa pe jucător pentru această sumă”, a declarat Andrei Nicolescu, vicepreședintele Rapidului.

Ce a declarat Ciuculescu în ProSport?

Ciuculescu a fost readus la Rapid în luna septembrie a anului trecut și mai are contract cu giuleștenii până pe 30 iunie 2021! Se pare că jucătorul are restanțe salariale de patru luni.

„Pe mine nu m-a sunat nimeni din club când era să mor pe teren, crezi mă sună cineva acum când am o problemă la tendon?

Dacă vreau să-mi iau salariu, trebuie să și reziliez, așa mi-a spus domnul Andrei Nicolescu. Eu n-am vrut să reziliez, dorința mea a fost de a mă întoarce la Rapid cu speranța de a juca la prima echipă.

Domnul Andrei are un dinte împotriva mea. Nu știu de ce. Atitudinea dânsului m-a împins să depun memoriu. Am văzut că în presă se spune că nu sunt probleme financiare”, a declarat Ciuculescu pentru ProSport pe 2 februarie 2021.

The post Amendă incredibilă la Rapid! Jucătorul a primit hârtie acasă că a fost sancționat cu 10.000 de euro: care sunt motivele | EXCLUSIV ProSport LIVE appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă