„Am scăpat de frică!” Simona Halep aduce cea mai bună veste după primul meci la Transylvania Open

1 lună in urmă 22

Articol de - Publicat miercuri, 27 octombrie 2021, 19:40 / Actualizat miercuri, 27 octombrie 2021 19:42

Simona Halep (30 de ani, 18 WTA) a abordat mai multe teme la conferința ce a urmat succesului clar reușit în fața Gabrielei Ruse (23 de ani, 85 WTA), în turul II de la Transylvania Open.

În primul rând, Simona s-a arătat extrem de mulțumită de nivelul jocului său, în special de cum a arătat serviciul, o armă care i-a lipsit în ultima perioadă.

„A fost unul dintre cele mai bune meciuri ale mele de la revenire, am servit cel mai bine de când m-am întors, nici înainte nu am servit atât de puternic, returul a fost foarte bun, poate aș fi putut să joc mai lung, forehand-ul nu a fost așa cum mi-am dorit, n-am deschis terenul atât de mult, dar cu siguranță a fost unul dintre cele mai bune de după revenire”, a declarat Simona Halep, în timpul întâlnirii online cu jurnaliștii. 

Simona Halep: „Am scăpat de frică!”

Mai important, jucătoarea noastră spune că senzațiile negative pe care le-a avut la revenirea în circuit au dispărut și că acum se poate deplasa normal, fără să fie presată de gândurile derivate din accidentările repetate pe care le-a avut. 

Am scăpat de frică, la început când am revenit mi-era frică să alerg, frică să fac opririle de care am nevoie când joci pe hard pentru că este o suprafață dură, dar acum nu mă mai gândesc se vede și în deplasarea mea. 

Mă duc fără niciun gând negativ spre minge, alerg la toate mingile, aș putea spune că nu ar fi existat această accidentare și nu mă mai reține nimic să pot alerga. A venit pe parcurs, de la sine, cu mult antrenament, cu voie bună pe teren, am încercat să elimin tot negativul, toată teama pe care o aveam. Sunt bucuroasă că sunt din nou pe teren și pot să alerg și să fac tot ce-mi doresc pe teren îmi dă o liniște foarte mare”. 

Simt că progresez de la zi la zi, am și muncit din greu, nu am niciun obiectiv ca rezultat sau să câștig vreun meci, obiectivul e să progresez și să fiu bine la începutul anului următor, tot ce joc e bonus, încerc să fac ce vorbesc cu antrenorii înainte de meci. - Simona Halep

Simona Halep: „Mă simt ca acasă la Cluj”

„Mereu mă simt bine foarte bine la Cluj. Organizarea este excepțională și mă simt ca acasă. Mă antrenez de când am ajuns, am simit un pic de oboseală ieri, dar e mai bine să forțezi la un moment dat ca să-i ridici nivelul. Este un turneu plăcut și mă bucur că am putut să-l joc. 

E visul meu să câștig, dar când am jucat la București eram în vârf, în plină formă, alte condiții. Dar asta nu înseamnă că o s-o iau meci cu meci. Cel mai important este acum să trec de următorul meci”, a spus Simona despre prezența sa la Cluj. 

Simona Halep: „Eram foarte intimidată când jucam cu Serena”

Cât de dificil i-a fost Gabrielei Ruse să-și înfrunte idolul? O spune chiar Simona: „E greu să joci cu idolii tăi, am învățat de-a lungul anilor cum e să joci cu astfel de jucătoare, când jucam cu Serena eram foarte intimidată, am încercat să mă gândesc împotriva cui joc și încerc să-mi iau presiunea de pe umeri, doar să merg ă-i fac treaba. Așa a fost si astăzi”. 

FOTO Imagini tari surprinse azi, la Transylvania Open

  • Sursă foto: Raed Krishan

Citește și alte știri din tenis:

Programul de joi de la Transylvania Open: când joacă Simona Halep și Emma Răducanu

FOTO Simona Halep, victorie-blitz în cel mai așteptat duel al primului tur de la Transylvania Open! Ruse, fără replică

Playtech: Ce muncește Bănel Nicoliță acum și câți bani câștigă de când a fugit din România (exclusiv)


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă