"Am dat cu pumnul în masă". UE va obliga companiile farma să respecte contractele pentru vaccinurile anti-covid

1 lună in urmă 19

Uniunea Europeană va obliga companiile farma să respecte contractele pe care le-au semnat pentru furnizarea de vaccinuri contra Covid-19, a declarat duminică președintele Consiliului European, potrivit Reuters.

Pfizer și partenerul său BioNTech au redus livrările săptămâna aceasta pentru a face lucrări de majorare a capacității de producție, iar AstraZeneca a informat vineri Uniunea Europeană că va reduce cu 60%, până la 31 de milioane de doze, livrările de vaccin anti-covid din primul trimestru al anului din cauza unor probleme de producție.

”Intenționăm să obligăm companiile farmaceutice să respecte contractele pe care le-au semnat (…) folosind mijloacele legale pe care le avem la dispoziție”, a spus Michel la postul deradio Europe 1.

Înaltul oficial european nu a menționat ce sancțiuni ar putea fi date, dar a spus că UE va insista pentru transparență în privința motivelor care provoacă întârzierile.

El a spus că după primele semnale transmise de Pfizer, că livrările vor întârziate timp de mai multe săptămâni, Uniunea Europeană a reușit să reducă întârzierile printr-o poziție dură.

”Am dat cu pumnul în masă și până la urmă, întârzierile de câteva săptămâni ce fuseseră anunțate s-au transformat într-o încetinire a livărilor”, a afirmat Charles Michel.

Citește și:

UE vrea explicaţii de la Pfizer cu privire la întârzierile în livrarea vaccinurilor Pfizer a redus livrările de vaccin la jumătate în unele state UE, printre care și România Ombudsmanul UE investighează Comisia Europeană pentru secretomania privind contractarea vaccinurilor anti-Covid-19
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă