”Alții au greșit în trafic, ei au plătit cu viața”. Un tată și fiica lui de 33 de ani, morți într-un accident cumplit în Buzău

1 săptămână in urmă 20

Un tată şi fiica sa au murit nevinovaţi după un grav accident rutier în care au fost implicate patru maşini, pe șoseaua de centura a municipiului Buzău. Bărbatul îşi conducea fiica la aeroport atunci când s-a produs nenorocirea.

Din primele investigaţii reise că maşina în care se aflau tatăl şi fiica a fost lovită de un autoturism care venea pe contrasens. După impact, maşina lor a fost proiectată într-o dubă. 

Cei doi răniți, tatăl în vârstă de 61 de ani și fiica în vârstă de 33 de ani, au fost scoşi de echipajul de descarcerare şi duşi la Spitalul Judeţean din Buzău. Medicii nu reuşit să îi ţină în viaţă.

Poliţiştii anchetează acum accidentul.

Bărbatul era un maseur apreciat în Focsani

Presa buzoiană scrie că într-una dintre mașinile implicate în accident se afla Mihail Costachi, maseur apreciat în Focșani. El era însoțit la momentul accidentului de una dintre fiicele sale, Andreea, pe care o conducea la aeroport.

„În cumplitul accident, petrecut într-un ceas nenorocit , când alții au greșit în trafic, minunatul și neegalabilul meu cuscru Mihail Costachi și fiica sa, Andreea Costachi, au plătit cu viața . Dumnezeu să -i odihnească în pace! Nu te voi uita niciodată om minunat, om blând și binefăcător! Nevinovații au plătit cu viața, tatăl își conducea fiica de numai 33 de ani la aeroport. Adio, dragii mei! Mă sfâșie o durere cruntă, am petrecut de Sfântul Crăciun, împreună …Doamne, nu e drept! …”, a scris un apropiat al familiei.

Și primarul municipiului Focșani a transmis un mesaj după accident.

„Mare tragedie în Focșani: Mihail Costachi, un om deosebit și un maseur extraordinar, care aducea alinare multor oameni suferinzi, s-a stins din viață în spitalul din Buzău, în urma unui accident de circulație care a avut loc pe centura aceluiași municipiu! Din păcate, în accident, a decedat și una dintre fiicele sale, Andreea, care se afla în autoturism! Mihail Costachi era un om sufletist și minunat, cu un mare caracter și cu un respect deosebit pentru oameni!Drum lin printre îngeri, domnule Mihail!”, a scris el.

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News!

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă