Alina Gorghiu, despre moțiunea de cenzură depusă de USRPLUS și AUR: „Sunt diverse semne de întrebare. Mâine le analizăm pe toate”

1 lună in urmă 26

Senatoarea PNL Alina Gorghiu a precizat duminică, 5 septembrie, că la şedinţa Birourilor permanente reunite ale celor două Camere va fi făcută o analiză pentru a vedea dacă moţiunea de cenzură depusă de USR PLUS şi AUR, „o alianţă toxică”, îndeplineşte toate condiţiile procedurale pentru a putea fi stabilit calendarul dezbaterii şi votului asupra acestei în Parlament.

„Poziţia PSD nu trebuie să ne mire. Este duşmanul numărul 1 al PNL, al României. Cei din PSD anunţă această moţiune de cenzură în fiecare sesiune parlamentară, nu se obişnuiesc cu gândul că vor rămâne în opoziţie până în 2028! Mâine, la BPR, vom analiza dacă moţiunea depusă de USR - PLUS - AUR, alianţa toxică, îndeplineşte condiţiile procedurale pentru a putea stabili calendarul. Vă mărturisesc că sunt diverse semne de întrebare, iar mâine le vom analiza pe toate”, a scris Alina Gorghiu, duminică pe Facebook.

Marcel Ciolacu a anunţat că PSD este dispus să voteze moţiunea de cenzură depusă de USR PLUS şi AUR, în Parlament şi că va participa şi la şedinţa Birourilor permanent reunite. De asemenea, dacă nu trece moţiunea deja depusă în Parlament, liderul PSD i-a invitat pe colegii săi de la USR PLUS şi AUR să semneze moţiunea social-democraţilor.

Liderul deputaţilor USR PLUS Ionuţ Moşteanu i-a transmis lui Marcel Ciolacu că există o cale simplă si infirme blatul cu Florin Cîţu şi anume să înceteze cu tergiversările şi perdelele de fum, absenţa social-democraţilor la şedintele Birourilor permanente reunite sau afirmaţiile cu privine la moţiunea USR PLUS şi AUR sau moţiunea PSD. „Aduceţi cei 157 de parlamentari la vot şi dovediţi că n-aveţi sfori şi comanda dublă cum se spune”, i-a mai spus acesta liderului PSD.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a declarta că luni la ora 12.00 este convocată şedinţa Birourilor permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului pentru a stabili calendarul moţiunii de cenzură la adresa guvernului, depusă de USR PLUS şi AUR. Liderul PNL a mai precizat că speră să existe cvorum la această şedinţă pentru a putea fi derulate procedurile legale.

Citeste si:

Barna anunță că miniștrii USR PLUS demisionează. Când vor înceta efectiv colaborarea cu guvernul Cîțu

 „Toți colegii mei, 157, votează această moțiune”

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă