Alin Nica (PNL Timiş): Cei ce au provocat scandalul sunt fauna crescută în jurul lui Robu

2 luni in urmă 62

Preşedintele interimar al PNL Timiş, Alin Nica, a declarat vineri că liberalii care au provocat scandalul de la alegerile pentru şefia PNL Timişoara fac parte din "fauna crescută în jurul lui Nicolae Robu", fostul primar, şi că după alegerile pentru conducerea organizaţiei liberale judeţene, care vor avea loc sâmbătă, va începe reconstrucţia filialei, "cu oameni curaţi". La alegerile pentru funcţia de preşedinte al PNL Timiş s-au înscris Alin Nica, primarul oraşului Buzia, Sorin Munteanu, şi Claudiu Chira. "Îmi cer scuze pentru evenimentele neplăcute prin care a trecut PNL Timiş. (...). Chiar dacă nu le-am provocat eu şi colegii mei, dimpotrivă, am încercat să le evităm, cred că gestul de a-mi cere scuze membrilor, simpatizanţilor şi timişorenilor care s-au simţit lezaţi de spectacolul incalificabil este necesar. Aceşti 20-30 de oameni care au provocat scandalul sunt adevărata moştenire a perioadei PNL Robu. Este fauna care a crescut în jurul fostului primar şi pe care Nicolae Robu a lăsat-o să se organizeze fără a interveni (...) şi care i-a asigurat o perdea de protecţie. Grupul de forţă din jurul lui Robu s-a trezit fără privilegii şi a acţionat violent, pe măsură", a afirmat Alin Nica într-o conferinţă de presă. El a menţionat că a început "curăţenia" în partid prin excluderea acestui grup. "Nu avem cum să-i dăm afară pe toţi într-un timp atât de scurt. Am greşit crezând că talibanii din jurul lui Robu pot deveni membri buni ai PNL. (...). Cred că o competiţie internă nu trebuie transformată într-un război sinucigaş. Competiţia de la Timişoara nu a fost ce am văzut doar la nivel local; a fost într-adevăr echipa lui Cosmin Tabără (devenit preşedinte al PNL Timişoara, n.r.), care îl susţine pe Florin Cîţu, şi gaşca lui Ambruş şi Chira, susţinătoare a echipei Ludovic Orban", a punctat Nica. Liderul interimar al PNL Timiş a adăugat că dacă filiala va continua acest drum al confruntărilor fără ieşire, se poate ajunge la ruperea PNL, care s-ar putea să aibă soarta PNŢCD. "Dacă vom continua acest drum al confruntărilor fără ieşire, ne îndreptăm spre o direcţie care duce la ruperea PNL. Trebuie să fim atenţi la felul în care ducem aceste campanii interne. Când ajungem la astfel de războaie fără cale de întoarcere, ne va fi greu să stăm apoi la masă şi să discutăm deschis, fără resentimente. Este un semnal de alarmă pe care-l trag azi. Nu avem nevoie de dezbinare, dimpotrivă, de unitate, să vedem, să descoperim, dacă mai putem, ce ne uneşte, ce ne poate aduce împreună, pentru că aceasta ne face mai puternici. Să renunţăm la atacuri violente, altfel vom putea pierde guvernarea şi nici nu vreau să mă gândesc că am putea avea soarta PNŢCD", a arătat Nica. El a comentat că alegerile de sâmbătă sunt pentru PNL Timiş un punct de cotitură, începând reconstrucţia partidului. "Am primit multe lecţii în aceste zile şi vă asigur că vom fi mai atenţi la oamenii din jurul nostru. (...). Nu construim un partid de interlopi, aşa că Nicolae Robu îi poate recupera în dubiosul său proiect de a redeveni primar", a încheiat Alin Nica. AGERPRES/(A - autor: Otilia Halunga, editor: Florin Marin, editor online: Andreea Lăzăroiu)   Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă