Alexei Navalnîi denunță, într-un mesaj pe Instagram, că a fost încarcerat într-un lagăr de concentrare

1 lună in urmă 1

Opozantul politic rus Aleksei Navalnîi denunţă luni faptul că a fost încarcerat într-un ”lagăr de concentrare”, într-un mesaj postat pe contul său de Instagram, relatează AFP.

Alexei Navalnîi, fotografiat în închisoare

Alexei Navalnîi, fotografiat în închisoare

Instagram

Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1

”Trebuie să recunosc că sistemul carceral rusesc a reuşit să mă surprindă”, declară el. "Nu credeam că se poate construi un lagăr de concentrare la 100 de kilometri de Moscova”, denunţă activistul anticorupţie, care ispăşeşte o pedeapsă de doi ani şi jumătate de închisoare la Colonia Penitenciară numărul 2, la periferia oraşului Pokrov.

O condamnare criticată la nivel internațional

Condamnarea la închisoare a lui Alexei Navalnîi pentru presupusa încălcare a unei eliberări condiționate, ce ar fi avut loc în 2014, a fost aspru criticată la nivel internațional, în special în contextul în care disidentul rus a fost otrăvit cu agentul chimic Novichok în luna august a anului trecut.

De altfel, acesta a fost arestat de poliție la scurt timp după reîntoarcerea în Rusia, fiind luat chiar de pe aeroport. Navalnîi promisese că se va întoarce în țara natală după terminarea perioadei de recuperare de la spitalul german Charité.

În total 45 de state - inclusiv Statele Unite, o mare parte a Europei, Australia, Canada şi Japonia - au îndemnat Rusia să-l elibereze pe Aleksei Navalnîi. Ele denunţă această încarcerare drept ilegală şi cer o anchetă cu privire la otrăvirea opozantului politic cu un agent neurotoxic de tip noviciok, de care Navalnîi îl acuză pe Vladimir Putin şi FSB-ul.

Ambasadorul Poloniei în Consiliului ONU al Drepturilor Omului de la Geneva Zbigniew Czech a citit o declaraţie comună în care aceste ţări denunţă măsurile luate de către autorităţile ruse împotriva opozantului politic drept ”inacceptabile şi motivate politic”.

”Îndemnăm Fderaţia rusă să-l elibereze imediat şi necondiţionat pe domnul Navalnîi şi toate persoanele deţinute în mod ilegal sau arbitrar din cauză că şi-au exercitat în mod paşnic dreptul la libera reuniune şi asociere, la libertatea de exprimare şi de opinie şi la libertatea religiei sau credinţei”, se arată în declaraţie.

”Suntem de asemenea îngrijorate de numărul mare de arestări arbitrare al unor manifestanţi care îşi exprimă susţinerea faţă de domnul Navalnîi în numeroase oraşe reuseşti”, avertizează grupul de 45 ţări.

”Ele sunt contrare obligaţiilor internaţionale pe care Rusia şi le-a asumat în respctarea drepturilor omului, inclusiv dreptul la libertate şi la securitatea persoanei şi dreptul la un proces echitabil”, acuză ambasadorul Poloniei la Geneva Zbigniew Czech, în numele grupului.

”Suntem deosebit de îngrijoraţi de anumite amendamente legislative recente şi de modificări constituţionale care restrâng un pic şi mai mult drepturile şi libertăţile”, declară el.

”Această declaraţie este la fel de istorică precum represiunea din Rusia”, subliniază John Fisher, directorul ONG-ului Human Rights Watch la Geneva.

Rusia a respins mereu acuzaţiile la adresa sa drept un amestec în afacerile interne ruse.

Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.

alexei navalnii lagar rusia opozant rus arestare alexei navalnii lagar concentrare
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă