Alexandru Rafila despre numărul cazurilor noi de COVID: ”Mă aştept să fie o creştere, mi-e şi frică să spun mai mult decât atât”

4 luni in urmă 18


Președintele Societății Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, se așteaptă în perioada următoare la o creștere a numărului de cazuri noi de COVID-19, catalogând situația drept îngrijorătoare, notează Digi 24.


Alexandru Rafila a precizat că îi este frică să spună mai multe despre acest subiect, sperând, totuși, la responsabilizarea oamenilor pentru evitarea unei situații ”dramatice”.


”Mă aştept să fie o creştere, acuma mi-e şi frică să spun mai mult decât atât, dar sper să fie limitată această creştere. Nu vreau să trăim momente dramatice şi cred că ar trebui ca mesajul pentru toată lumea să fie să încerce să fie cât mai precaută acolo unde se deplasează şi unde interacţionează cu alte persoane”, a declarat Alexandru Rafila


”Nu trebuie altceva decât să fim puţin atenţi încât să putem să avem speranţa că această creştere va fi limitată şi va putea fi absorbită de sistemul sanitar”, a adăugat acesta.


Întrebat dacă situația din acest moment este îngrijorătoare, Alexandru Rafila a răspuns: ”Absolut, e îngrijorătoare”.


Reprezentantul România la Organizația Mondială a Sănătății a anunțat că nu mai sunt locuri în spitale.


”Asta e o poveste că sunt locuri în spitale. În zone precum Bucureşti, unde e foarte mare aglomeraţie, sunt multe cazuri într-o zi, număraţi 500 de persoane care ar trebui să se interneze într-o zi, chiar dacă pentru o simplă verificare care durează 24 de ore. Şi a doua zi încă 500 de persoane, şi a treia zi încă 500 de persoane... Lucrul ăsta este pentru oricine de înţeles că nu există o astfel de capacitate", a afirmat medicul.


Acesta a conchis: ”Mă aștept ca în perioada următoare de iarnă să fie o creștere a numărului de cazuri. Mesajul meu pentru oameni e să fie precauți și să fie atenți”.


FOTO: Hepta


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă