Alexandru Rafila, atac dezlănțuit la adresa autorităților: „Nu poţi să impui restricţii când tu nu ţi-ai făcut treaba”

2 luni in urmă 24

Reprezentantul României la OMS a vorbit despre situația vaccinării anti-Covid-19 în România, reamintind că această campanie a reprezentat un eșec. În urmă cu puțin timp, Alexandru Rafila a comentat afirmațiile făcute de președintele României cu privire la restricțiile pentru persoanele nevaccinate.

Klaus Iohannis a respins măsurile discriminatorii față de persoanele nevaccinate

Miercuri, președintele Klaus Iohannis a explicat că nu este de acord cu restricțiile propuse pentru sancționarea persoanelor care au refuzat să se vaccineze, considerându-le discriminatorii. Acesta a declarat că cetățenii trebuie să înțeleagă beneficiile vaccinării prin informare și nu prin discriminare, oferindu-le timp la dispoziție pentru a se decide în privința vaccinării.

”Noi suntem în al doilea an de pandemie. Nu pot să accept măsuri care duc la discriminări. Nu putem învinge pandemia prin discriminare, ci prin vaccinare.

Vaccinul e disponibil la liber și oamenii trebuie să înțeleagă că am ajuns aici, cu puține cazuri, și datorită vaccinării. Altfel e evident că vom avea valul 4, cum a apărut deja în vestul Europei.

Valul patru este valul care întinde între cei nevaccinați. Știu că și persoane vaccinate au fost depistate pozitiv, dar nu fac boala cu simptome grele. Vaccinarea inhibă dezvoltarea bolii”, a declarat Iohannis la Comana.

Alexandru Rafila, despre eșecul campaniei de vaccinare

În replică la declarațiile făcute de președinte, medicul Alexandru Rafila revine cu concluzia privind eșecul campaniei de vaccinare și a lipsei de informare dedicate diverselor categorii de pacienți.

Acesta a mai afirmat, de asemenea, că cei de la conducerea țării nu pot impune restricții dure pentru nevaccinați, atâta timp cât interesul pentru a motiva cât mai mulți cetățeni să se vaccineze a fost redus.

„Nu vreau să comentez ceea ce a spus preşedintele. Încerc să explic ceea ce cred eu. Cred că domnul preşedintele s-a gândit probabil la faptul că autorităţile nu au făcut ceea ce ţine de ele ca să convingă oamenii. Ne întoarcem la o discuţie demarată în urmă cu o săptămână.

De la început, am fost împotriva acestei discriminări care de fapt este şi poziţia oficială a OMS apropo de discriminare şi segregare între vaccinaţi şi nevaccinaţi.

Înţeleg că autorităţile nu au făcut ceea ce a trebuit, n-au putut să convingă oamenii, să-i informeze, n-au existat acţiuni dedicate pentru personalul medical, pentru cadrele didactice încât ei să poată să decidă în cunoștință de cauză, având toate informaţiile pe masă. Să existe consiliere care să ducă la creşterea procentului celor vaccinaţi.
Nu poţi să impui restricţii când tu nu ţi-ai făcut treaba”, a declarat Alexandru Rafila, la Romania TV.

 

The post Alexandru Rafila, atac dezlănțuit la adresa autorităților: „Nu poţi să impui restricţii când tu nu ţi-ai făcut treaba” appeared first on IMPACT.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă