Alexandru Rafila, apel de ultimă oră către persoanele depistate cu Covid-19. Ce trebuie să facă imediat

1 săptămână in urmă 13

Medicul Alexandru Rafila se alătură luptei anti-Covid-19 din această perioadă extrem de grea și atrage atenția asupra dezastrului ce va continua și în următoarea perioadă. Cu privire la persoanele care au test Covid-19 pozitiv, deputatul PSD solicită transparență și acțiune rapidă pentru a evita un număr și mia mare de decese.

„Trebuie să gestionăm acest haos”

Fostul reprezentant al României la OMS a transmis, astăzi, că România se află într-o situație greu de imaginat, după ce ieri s-a atins un record de 442 de decese, în 24 de ore. Din păcate, medicul susține că țara noastră se află într-un haos mai mare decât se afla Lombardia în primul val al pandemiei, așa cum a transmis Valeriu Gheorghiță, în urmă cu puține zile.

Potrivit medicului Rafila, în Lombardia, oamenii mureau pentru că nu mai apucau să ajungă la spitale, în timp ce în România, pacienții pierd lupta pentru viață sub privirile neputincioase ale medicilor. În plus, deputatul PSD afirmă cu un spirit critic faptul că nu au fost luate măsuri pentru a se evita această situații, dar și că o parte dintre pacienții aflați în spitale în acest moment ar putea primi tratament acasă, pentru a permite celor în stare gravă să aibă paturi disponibile.

„Ieri am ajuns într-o situație imposibilă din punct de vedere al deceselor și infectărilor. Tot facem comparație cu Lombardia. Acolo au fost înregistrate decese ale unor persoane la domiciliu pentu că nu ajungeau la spital. La noi nu sunt suficiente resurse. Spitalele sunt aglomerate și de pacienții care ar putea să primească tratament ambulatoriu.

Nu s-a făcut nimic ca acest val 4 al pandemiei să fie pregătit. Domnul premier spunea că o să fie ușor. Au fost niște declarații politicianiste, niște minciuni. Trebuie să gestionăm acest haos”, a transmis medicul Rafila, la realitatea.net.

Ce trebuie să facă persoanele care sunt testate pozitiv cu Covid-19

Întrebat cum prevede că vor evolua lucrurile în perioadă următoare, Alexandru Rafila nu se arată deloc încrezător, argumentând faptul că, în acest context, cu mii de persoane în stare gravă, evoluția nu poate fi decât negativă. Medicul face apel la toate persoanele testate pozitiv să declare la DSP, pentru a putea fi înregistrate în sistem, iar cifrele deținute de autorități să fie cât mai realiste.

„Văd foarte complicată următoarea perioadă. Nici nu poate fi altfel. Am ajuns la un număr mare de infectări. Cazurile se complică și duc la deces. Fac un apel la toată lumea ca atunci când are confirmarea că este infectat să declare, să fie introduși în sistem și dacă apar simptome să fie tratați cât mai repede”, a adăugat Rafila.

The post Alexandru Rafila, apel de ultimă oră către persoanele depistate cu Covid-19. Ce trebuie să facă imediat appeared first on IMPACT.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă