Alexandru Rafila, anunț de ultimă oră cu privire la închiderea școlilor. Ce decizie s-a luat: „Asta e foarte clar”

3 săptămâni in urmă 1

Reprezentantul României la OMS intervine în scandalul închiderii școlilor, oferind punctul său de vedere categoric în acest sens. Alexandru Rafila a vorbit, de asemenea și despre factorii care ar putea determina carantinarea Capitalei.

Închiderea școlilor, exclusă de medicul Rafila

Reprezentantul PSD a afirmat în cursul zilei de marți că școlile nu trebuie închise. Alexandru Rafila a vorbit și despre lipsa unei decizii finale cu privire la noi restricții anti-Covid-19, însă acestea vor fi comunicate când vor exista.
Cu privire la rata de incidență a cazurilor, profesorul susține că a fost solicitată o propunere în care să fie schimbat modul de raportare al incidenței cumulate, ținându-se cont de mai mulți factori și perioade din trecut.

„Şcolile nu trebuie închise. Asta e foarte clar. În ceea ce priveşte carantinarea Capitalei, (…) în momentul în care vom avea suficiente elemente care să ducă la informarea populaţiei legate de necesitatea limitării anumitor tipuri de activităţi, putem discuta.

Până acum, nu am avut astfel de informaţii. Mai mult, vedeţi că modul de raportare a incidenţei cumulate este propus să fie schimbat şi să nu ne mai referim la ultimele zile, ci să ne referim la o dată anterioară când se alocă acele cazuri nealocate până în prezent, care intrau în calculul incidenţei cumulate.

Deci nu putem să facem aprecieri în măsura în care Ministerul Sănătăţii nu ne informează ca să înţelegem exact situaţia, iar această incidenţă cumulată trebuie să se refere la întreaga zonă metropolitană, să cunoaştem care sunt fluxurile de deplasare, care este gândirea legată de eventuala limitare a unor activităţi”, a explicat deputatul PSD, în cadrul unei conferințe de presă.

Alexandru Rafila, acuzații grave la adresa autorităților

Reprezentantul României la OMS nu a ezitat să menționeze faptul că PSD a intervenit cu propunerea unor soluții de urgență, în momentul în care rata de incidență a Capitalei era de 2,2 la mia de locuitori, însă autoritățile au ignorat aceste variante.

„Atunci s-a încercat compromiterea campaniei de vaccinare, au fost tot felul de dezbateri legate de cine s-a vaccinat şi cine nu s-a vaccinat, s-au discutat lucruri care nu aveau nicio legătură cu contextul epidemiologic.

Propunerea pe care am făcut-o în moţiunea simplă pe Sănătate, medicii de familie să facă testări cu teste rapide – ieri am văzut că Ministerul Sănătăţii a propus medicilor de familie să se implice în această activitate.

De ce acum şi nu acum două luni? Au cumpărat aceste teste rapide în decembrie. Toate chestiunile pe care le-am propus noi nu s-au întâmplat şi ajungem să le discutăm când am depăşit linia roşie. (…)

Cei care au adus România în această situaţie trebuie să îşi asume acest lucru – inacţiunea. Sunt acolo să facă ceva, nu să ne explice că cifrele raportate în ţară privind testarea nu sunt bune, că incidenţa cumulată nu este bună şi că nu sunt locuri în spitale. (…)

Ministerul Sănătăţii, cu cel care este în fruntea lui sunt cei care au responsabilitatea. Faptul că s-a ajuns în această situaţie trebuie asumat public şi măsurile care se vor lua în perioada următoare trebuie asumate de cei care nu au făcut nimic timp de trei luni”, a afirmat deputatul PSD, potrivit Agerpres.

The post Alexandru Rafila, anunț de ultimă oră cu privire la închiderea școlilor. Ce decizie s-a luat: „Asta e foarte clar” appeared first on IMPACT.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă