Alexandru Muraru - reprezentant al României în boardul proiectului Infrastructurii Europene de Cercetare a Holocaustului

1 săptămână in urmă 19

Deputatul Alexandru Muraru a fost desemnat, în ultima şedinţă a Executivului, ca reprezentant al Guvernului României în Boardul reprezentanţilor guvernamentali din cadrul proiectului Infrastructurii Europene de Cercetare a Holocaustului (EHRI). "Angajamentul Guvernului de a combate antisemitismul, atât pe plan naţional, cât şi pe plan internaţional, inclusiv prin implementarea măsurilor din cadrul proiectului EHRI, rămâne ferm. Ca reprezentant special al Guvernului pentru promovarea politicilor memoriei, combaterea antisemitismului şi xenofobiei, voi continua să acord o atenţie deosebită acestor aspecte şi în mod special nevoii de a asigura coordonarea între instituţiile şi structurile specializate în educaţia şi memoria Holocaustului, precum şi combaterea antisemitismului", afirmă Alexandru Muraru, într-un comunicat transmis joi AGERPRES. Conform comunicatului, misiunea EHRI este de cercetare, comemorare şi educaţie transnaţională a Holocaustului. Proiectul Faza pregătitoare EHRI (EHRI-PP) se derulează în perioada 2019 - 2022. EHRI a fost adăugată la Foaia de parcurs al Forumului strategic european pentru infrastructuri de cercetare (ESFRI) în 2018 şi se transformă dintr-un proiect într-o organizaţie permanentă care va contribui la asigurarea viitorului cercetării, comemorării şi educaţiei Holocaustului. În prezent, proiectul Infrastructurii Europene de Cercetare a Holocaustului are 15 parteneri din 13 ţări şi este coordonat de Institute for War, Holocaust and Genocide Studies (NIOD), Olanda, iar România este partener din anul 2017, Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel" fiind membru în EHRI. AGERPRES/(AS - autor: Andreea Rotaru, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă