Alexandru Maxim răspunde criticilor: "Fotbalul nu înseamnă doar goluri și pase decisive. Chiar am realizări"

1 lună in urmă 2

Liga 1: Universitatea Craiova - Botoșani, sâmbătă, 14:30, Digi Sport 1

Liga 1: UTA Arad - CFR Cluj, sâmbătă, 21:30, Digi Sport 1

Despărțirea de Marius Șumudică nu a fost de bun augur pentru Gaziantep. Pe bancă a fost instalat lusitanul Ricardo Sa Pinto, însă rezultatele nu au mai fost aceleași. Cu doar trei victorii în ultimele 11 runde din Super Lig, formația lui Alex Maxim și Alin Toșca ocupă locul șapte, la 14 puncte de liderul Galatasaray.

Alexandru Maxim: "Fotbalul nu înseamnă doar goluri și pase de gol. Chiar am realizări"

Criticile din partea fanilor nu au întârziat să apară și nu l-au ocolit nici pe golgheterul echipei, Alexandru Maxim. Chiar dacă a înscris în total 11 goluri în 26 de runde, în ultimele nouă jocuri, internaționalul român și-a trecut numele pe lista marcatorilor doar o singură dată.

Mijlocașul de 30 de ani a răspuns mustrărilor suporterilor lui Gaziantep și a punctat faptul că are o relație foarte bună cu noul antrenor al echipei. Mai mult, Maxim a dat asigurări că rezultatele bune se vor întoarce în curând.

"Fotbalul nu înseamnă doar goluri și pase de gol. Chiar nu cred că a scăzut nivelul prestațiilor mele. Fac în continuare multe lucruri pe teren, muncesc pentru echipă, chiar am realizări. Mereu m-a încurajat (n.r. - Ricardo Sa Pinto) să găsesc cele mai bune soluții.

Are încredere în mine, nu caută să mă încarce cu lucruri inutile. Mereu mă îndeamnă să am balonul, m-a eliberat și mă lasă să joc așa cum simt eu că e mai bine. Suntem iar împreună, avem încredere. Suntem uniți, puternici și o vom demonstra. Putem câștiga cu orice adversar și vom începe să o facem cât mai repede", a declarat Alexandru Maxim, citat de playsport.ro.

De la ora 18:00, Gaziantep va da piept cu Besiktaș, ocupanta locului secund în Super Lig, nimeni alta decât formația care l-a dorit insistent pe Alexandru Maxim în ultima perioadă de mercato.

2,6 milioane de euro este cota de piață a lui Alexandru Maxim, potrivit Transfermarkt11 goluri și o pasă decisivă în 26 de meciuri a reușit Maxim în acest sezon44 de selecții și 6 goluri a adunat mijlocașul la naționala României Etichete: alexandru maxim , gaziantep , critici alexandru maxim
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă