Alexandru Crețu, desființat de fanii Universității Craiova: „Petardă. E bun să schimbe becuri”

3 săptămâni in urmă 19

Adus de Universitatea Craiova după ce a fost dat afară de la FCSB, mijlocaşul Alexandru Creţu n-a impresionat nici în Bănie, prestaţiile sale fiind modeste, sub media echipei.

De altfel, Laurenţiu Reghecampf este evident nemulţumit de randamentul jucătorului de 29 de ani, schimbându-l deseori pe parcursul jocurilor, de cele mai multe ori la pauză.

La ultimul meci, Reghe l-a introdus pe Creţu abia în repriza secundă, pentru ca la final să se declare nemulţumit de evoluţia acestuia. „Schimbările pe care le-am făcut n-au adus absolut nimic… ba mai mult, au adus un minus”, declara Reghe după meciul de la Ovidiu, cu Farul, deşi antrenorul le-a mulţumit public celor din conducerea clubului, la momentul aducerii lui Creţu.

Fanii Universității Craiova nu s-au abţinut şi l-au desfiinţat pe Alexandru Creţu, pe pagina de Facebook a clubului

Solicitaţi să-l descrie pe Alexandru Creţu „într-un cuvânt”, pe pagina de Facebook a grupării din Bănie, fanii Universităţii Craiova n-au avut nici pe departe reacţia anticipată sau dorită de cei care au făcut postarea, majoritatea răspunsurilor acestora fiind critice sau ironice la adresa jucătorului care a evoluat la Poli Iaşi, în Slovenia şi la FCSB, înainte de a ajunge în Bănie. Fanii au taxat destul de dur prestaţiile neconvingătoare ale lui Creţu, în postări de genul:

„Tractor cu două viteze (întâi şi marşarier)! Neinspirată achiziţie!” a scris un fan, iar alţii l-au acompaniat: „Atitudine de angajat român, timpul trece leafa merge”, „E bun să schimbe becuri baiatu’ .. în rest …”, „Cam slăbuț, greșește des. dar am încredere că va fi cât mai repede posibil la o formă bună. Atunci sigur va avea cuvinte de laudă”,

„Cam slăbuț, mă așteptăm după reclama auzită că e tare bun, dar… Fizic stă bine, dar nu are joc de cap, la fizicul sau ar fi trebuit să marcheze cu capul măcar un gol de meci, e lent în acțiune, nu dă drumul la minge repede, încetinește ritmul paselor, dribling lent și greoi, una peste alta un jucător din categoria limited”, „De ce??!!! De ce l-a achizitionat Craiova??”, „Nu arată mai nimic, însa o fi văzut ceva la el antrenorul dacă l-a vrut”, „Ori ‘ciobanu’ de nea Gigi gândeşte cât tot staful Craiovei, ori nea Rotaru doarme când face câte un transfer…Gigi nu ne dă noua niciodată jucatori buni şi liberi de contract. Râde de noi cum vrea”.

Alexandru Cretu nu i-a impresionat pe fanii Universității Craiova. Sursă foto: SportPictures

Alexandru Creţu, unul dintre cei mai bine plătiţi jucători din lot

„Varză”, “lent”, “Modest”, “Melc”, “Slab”, “Epavă”, “Puşcărie”, “Haotic”, “Petardă” au fost alte catalogări ale suporterilor Universităţii Craiova care chiar au folosit numai un cuvânt pentru a-l descrie pe Creţu, pe pagina oficială de facebook a clubului. Au fost şi câteva cuvinte de laudă sau încurajare, dar mult prea puţine faţă de cele negative.

Adus ca jucător liber de contract în Bănie, Alexandru Creţu este unul dintre cei mai bine plătiţi jucători din lotul Universităţii Craiova. Creţu s-a accidentat la scurt timp după ce a ajuns la deţinătoarea Cupei şi Supercupei României, iar în total a strâns 7 prezenţe, fără a avea vreun gol sau o pasă de gol.

Creţu are şi 4 prezenţe în naţionala României, ultima fiind la meciul din deplasare cu Armenia, când a fost considerat unul dintre „artizanii” eşecului echipei lui Rădoi, după ce alţi doi jucători ai Craiovei, Bancu şi Cicâldău, colaboraseră perfect pentru cele două goluri ale tricolorilor.

The post Alexandru Crețu, desființat de fanii Universității Craiova: „Petardă. E bun să schimbe becuri” appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă