Alexandra Ungureanu s-a reorientat pe timp de pandemie. Muzica a rămas pe planul doi. Cu ce se ocupă acum și ce a făcut cu premiul de la „Bravo, ai stil!”

3 săptămâni in urmă 2


Alexandra Ungureanu a lăsat muzica pe locul doi și s-a reorientat în pandemie, după ce a câștigat premiul cel mare de 100.000 de euro,  la „Bravo, ai stil!”. Artista a devenit influencer şi în modă, şi în turism.


„Lucrez în
online, sunt influencer, muzica a rămas în spate. Se vede pe social media ce
fac. Ne adaptăm noii vieţi, „Bravo, ai stil” nu putea rămâne fără urmări. Am
contracte online, cu sau fără voia mea asta este pâinea acestor zile.



Nu pot spune că îmi doream neapărat, dar mă adaptez contextului şi vremurilor sperând în creşterea numărului de concerte şi scăderea timpului petrecut în crearea videoclipurilor pentru conţinut online.


Dar nu mă deranjează, iar partea de modă, e ok, fac propuneri de ţinute celor care m-au cunoscut şi aşa. Pentru că mulţi nu mă cunoşteau ca solistă”, a declarat Alexandra Ungureanu pentru Click.


„Banii sunt pe card încă, am făcut prima investiţie într-o placă de sunet pentru studio pentru că până la cântările de scenă voi cânta online.


Am început o serie de live-uri pe instagram, dar am fost în vacanţă şi m-am lenevit. În vacanţă am fost la început de ianuarie prin ţară prin nişte locaţii noi deschise, care au făcut senzaţie la mine pe Facebook.



Am devenit influencer şi pe turism, deschizătoare de drumuri. Se poartă acum vacanţa asta în stil nordic şi am descoperit, spre Someşul Rece, o cabană.


Iar când m-am întors în Bucureşti toţi producătorii m-au întrebat unde e, ca să filmeze videoclipuri acolo.


Una dintre cele mai bune prietene ale mele mi-a zis că dacă o să câştig la “Bravo ai stil” vom merge 3 zile la Veneţia, dar acum nu are rost să mă duc, a scăzut apa de pe canal.


Singura programare peste hotare este la sfârşitul lui mai, în Grecia”, a mai povestit artista pentru sursa citată.


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă