Alex Pașcanu, victorie uriașă în cursa pentru promovarea în La Liga. Ponferradina a urcat pe locurile de baraj

3 săptămâni in urmă 1

Liga 2: Rapid - Dunărea Călărași, duminică, 19:00, Digi Sport 1

La Liga: Real Sociedad - FC Barcelona, duminică, 22:00, Digi Sport 1

Pașcanu a fost integralist la Ponferradina, care a tranșat în minutul 90 disputa cu Almeria din etapa cu numărul 30. În urma acestui succes, Ponferradina a urcat pe locul 6, ultimul care asigură prezența la play-off-ul de promovare, la egalitate cu Rayo Vallecano.

Ocupanta locului 3, Almeria, a deschis scorul în finalul primei reprize pe terenul celor de la Ponferradina. Costa a înscris din pasa lui Balliu.

Ponferradina s-a trezit după pauză. Yuri a egalat în minutul 60, iar Delgado a dat lovitura în minutul 90, spre bucuria gazdelor.

Clasament Segunda Division după Ponferradina - Almeria 2-1

Pașcanu, convocat de Adrian Mutu la Euro U21

Alex Pașcanu va pleca acum direct la Budapesta, unde se va alătura României U21 pentru meciurile de la Euro 2021.

Debutul în faza grupelor Campionatului European U21 este programat miercuri, de la 22:00, împotriva Olandei. Pe 27 martie, de la 19:00, selecționata lui Adrian Mutu va întâlni Ungaria, țara gazdă, în timp ce trei zile mai târziu se va disputa jocul cu Germania, de la aceeași oră.

În sferturile Europeanului U21, fază a competiției ce va debuta pe 31 mai, se vor califica primele două clasate din fiecare grupă.

Etichete: segunda division , ponferradina , almeria , alex pascanu , alexandru pascanu transfer
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă