Alex Mitriţă, mesaj pentru jucătorii Universității Craiova: „O să vină” + Ce spune despre Papură

1 lună in urmă 24

Revenit la Craiova pentru a-şi vedea fetiţa, Alexandru Mitriţă a asistat şi la meciul Universităţii cu FC Argeş, alături de Elvir Koljic şi de finanţatorul Mihai Rotaru.

La final, „Piticul atomic” a declarat că are încredere că fosta sa echipă nu va ieşit din lupta pentru titlu, în ciuda seriei negative, de şapte meciuri consecutive fără succes.

Alex Mitriţă îi acordă în continuare încredere lui Corneliu Papură, deşi acesta este contestat vehement de suporterii olteni.

„Îmi era dor de Universitatea Craiova, de orașul ăsta. Iubesc această echipă și voi fi alături de băieți mereu. A fost o reîntâlnire plăcută cu stadionul acesta, dar îmi pare rău că nu am putut revedea băieții. Am vorbit cu Elvir Koljic, este optimist și sper să revină cât mai repede pe teren. Am trăit și eu așa ceva, ca fotbalist.

Sunt momente mai puțin plăcute, dar cu siguranță că băieții vor trece peste și o să-și revină. Nu, Universitatea nu a ieșit din lupta pentru titlu. Mai este de jucat o jumătate de campionat. Sunt multe meciuri și cu siguranță o să-și revină. Lipsesc victoriile, dar vor veni și ele. Craiova are o echipă valoroasă, dar în momentul acesta trebuie să câștige“, a declarat jucătorul celor de la Al Ahli.

Alex Mitriţă: „Papură nu trebuie dat afară”

Acum este Corneliu Papură antrenor și nu trebuie să-l dăm afară că are multe egaluri consecutive. Trebuie să avem încredere în continuare în dânsul și, cu siguranță, cu o victorie se va schimba fața echipei. Mesajul meu pentru suporteri este să fie alături de echipă. Au fost momente și mai puțin bune, dar trebuie să fim alături de echipă și când merge bine, și când merge rău“, a mai spus Alex Mitriță.

Despre cariera sa la Al Ahli, Alexandru Mitriţă a anunțat: „Am avut doar o mică vacanță, am venit să rezolv toate problemele și sunt bucuros că am venit acasă. Fetele mele sunt bine, toată lumea este bine. Sâmbătă voi pleca în Arabia Saudită. Mă simt bine acolo, apreciat și asta este cel mai important pentru mine. Sper să continuu jocurile foarte bune pe care le-am avut“.

Mitriţă, mereu cu gândul la naţională

Alex Mitriţă, care va împlini peste câteva zile 26 de ani, spune că este mereu cu gândul şi la echipa naţională: „Normal că mă gândesc și la națională. Orice jucător își dorește asta. Mereu îmi va fi gândul acolo și dacă voi fi convocat voi veni cu cea mai mare plăcere. Îl cunosc pe Mirel Rădoi, este un antrenor tânăr, care își dorește să câștige. A avut un turneu fantastic cu România U21 și cu siguranță și la echipa națională o să urmeze aceeași cale“.

 

The post Alex Mitriţă, mesaj pentru jucătorii Universității Craiova: „O să vină” + Ce spune despre Papură appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă