Aleksei Navalnîi, principalul opozant al lui Vladimir Putin, este vizat de o nouă anchetă privind ”extremismul”/ Din închisoare, Navalnîi le-a transmis susținătorilor săi să nu renunțe

4 săptămâni in urmă 20

Opozantul rus încarcerat Aleksei Navalnîi este vizat de o nouă anchetă penală cu privire la ”extremism”, o infracţiune care poate fi pedepsită cu până la zece ani de închisoare – o nouă etapă în reprimarea mişcării sale, după desfiinţarea organizaţiilor acestuia, relatează AFP.

Investigaţi împotriva lui Navalnîi şi mai multor colaboratori apropiaţi ai acestuia au loc în urma alegerilor legislative, în care Partidul Rusia Unită al preşedintelui Vladimir Putin a obţinut o victorie, după un val de reprimare în vederea excluderii aproape tuturor candidaţilor anti-Kremlin din scrutin.

Susţinătorii lui Aleksei Navalnîi nu au putut candida, după ce organizaţiile din care fac parte au fost interzise şi clasate ”extremiste” în iunie.

Încarcerat doi ani şi jumătate, de la începutul anului, într-un dosar de fraudă pe care-l respinge drept motivat politic, Navalnîi şi aliaţii săi sunt acuzaţi de această dată de faptul că au ”înfiinţat şi condus o organizaţie extremistă” prin Fondul Luptei împotriva Corupţiei (FBK) şi alte opt organizaţii.

Opozantul a fost inculpat, de asemenea, în august, cu privire la faptul că şi-a îndemnat susţinătorii să comită ”acte ilicite”, un delict care poate fi pedepsit cu trei ani de închisoare.

Potrivit Comitetului rus de anchetă, însărcinat cu principalele investigaţii penale în Rusia, Navalnîi a vrut, în perioada 2014-2021, ”să discrediteze organele de stat şi politica lor, să destabilizeze situaţia în regiune, să creeze o dorinţă de a protesta în rândul populaţiei şi să convingă opinia de necesitatea unei schmbări de putere prin violenţă”.

Potrivit anchetatorilor, manifestaţii ilegale pe care opozantul şi aliaţii să le organizau vehiculau ”apeluri la acţiuni extremiste şi teroriste”.

Aceste acuzaţii – pasibile de zece ani de închisoare – îi vizează, de asemenea, pe doi aliaţi apropiaţi ai lui Navalnîi, şi anume Leonid Volkov şi Ivan Jdanov.

Mulţi alţi colaboratori, inclusiv moscovita Liubov Sobol, sunt acuzaţi de ”participare la o organizaţie extremistă”, o acuzaţie pasibilă de şase ani de închisoare, potrivit aceleiaşi surse.

Majoritatea aliaţilor lui Navalnîi se află în străinătate, unde au fugit de reprimarea din ultimele luni din Rusia, în cadrul căreia mai mulţi dintre ei au fost arestaţi sau plasaţi în libertate supravegheată.

”SĂ INSPIRE FRICĂ”

Potrivit lui Ivan Jdanov, aceste noi acuzaţii vizează ”să prelungească pedeapsa” pe care o ispăşeşte în prezent Aleksei Navalnîi, încarcerat din ianuarie, când s-a întors în Rusia, din Germania, unde a fost îngrijit în urma unei otrăviri cu novicok, de care acuză Kremlinul şi FSB.

Potrivit lui Jdanov, care s-a exprimat la postul de televiziune online Dojd, puterea vrea ”să le inspire frică” colaboratorilor şi susţinătorilor criticului numărul unu al Kremlinului.

”Toată lumea se întreba dacă reprimarea avea să se relaxeze după alegeri. Ei, bine, iată răspunsul”, a declarat, la rândul său, într-o postare pe Twitter, o purtătoare de cuvţnt a lui Aleksei Navalnîi, Kira Iarmîş.

Încarcerat, Navalnîi contitnuă să se exprime periodic pe reţele de socializare.

El şi-a îndemnat săptămâna trecută susţinătorii să nu abandoneze, în pofida ”furtului” rezultatelor alegerilor legislative de la 19 septembrie.

Aleksei Navalnîi, un activist anticorupţie în vârstă de 45 de ani, s-a făcut cunoscut iniţial prin anchetele sale cu privire la traiul şi fraudele elitei ruse.

Strategia susţinătorilor săi în alegerle legislatve, după desfiinţarea organizaţiilor, viza să-i convingă pe ruşi ”să voteze inteligent”, adică cu candidaţii cei mai bine plasaţi să înfrângă candidaţii Kremlinului, cel mai adesea comunişti.

Potrivit opoziţiei, autorităţile au fost nevoite să organizeze în ultimul moment falsificări, mai ales la Moscova şi Sankt Petersburg, pentru ca candidaţii puterii să nu fie înfrânţi.

Jdanov consideră că noile inculpări care se conturează împotriva lui Navalnîi şi aliaţilor săi sunt o reacţie faţă de succesul acestei strategii.

Această strategie ”le-a aplicat o lovitură. Este vorba despre replica rapidă a Guvernului”, consideră el.

sursa: News.ro, sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă