AlegeriLocale2020/ Soos Zoltan, candidat la Primăria Târgu-Mureş: Ne aflăm în faţa celor mai importante alegeri din ultimii 20 de ani

2 months ago 5
Candidatul independent la Primăria Târgu Mureş, Soos Zoltan, susţine că alegerile din data de 27 septembrie sunt cele mai importante din ultimii 20 de ani şi că locuitorii municipiului sunt pregătiţi să iasă din "capcana" votului etnic şi că vor schimbare. "Acest lucru se datorează mai ales clarităţii şi coerenţei campaniei bilingve prin care am demonstrat că doresc să fiu primarul tuturor cetăţenilor din Târgu Mureş, pentru că, în opinia mea, problemele oraşului nu ţin de etnie. Toţi suntem deranjaţi de faptul că nu există transport public sau locuri de parcare. Inclusiv românii realizează că Târgu Mureşul acum are singura şansă de a înlocui sistemul corupt din ultimii 20 de ani. Opiniile exprimate până acum de cetăţeni în această campanie şi numărul tot mai mare de susţinători români arată că Târgu Mureşul este pregătit să iasă din capcana votului etnic", a arătat Soos Zoltan, într-un comunicat de presă. Candidatul independent, susţinut de toate forţele politice maghiare, susţine că nu doar maghiarii, ci şi foarte mulţi alegători români îl consideră ca fiind singurul candidat capabil să aducă schimbarea care ar asigura dezvoltarea oraşului. "Puterea lui Dorin Florea s-a diminuat, dovadă fiind faptul că  nu s-a înscris în cursa pentru Primărie, dar candidează la Consiliul Judeţean, în încercarea disperată de a-şi salva puterea", a arătat Soos. AGERPRES/(AS - autor: Dorina Matiş, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea) 
Read Entire Article
Powered By Seo Tools