Alegeri în Bulgaria: Boiko Borisov renunţă la mandatul de parlamentar

1 săptămână in urmă 11

Premierul bulgar în exerciţiu, Boiko Borisov, a declarat joi că renunţă la mandatul de parlamentar obţinut la alegerile legislative desfăşurate duminică pe lista partidului său conservator GERB, care a câştigat scrutinul, dar nu are suficient sprijin în noul legislativ pentru a forma din nou guvernul, relatează agenţia EFE. Borisov a anunţat pe Facebook că a informat Comisia Electorală că renunţă la mandatul şi salariul de deputat, argumentând că face acest lucru întrucât nu are nevoie de imunitate parlamentară. Premierul conservator, care a câştigat de cinci ori alegerile desfăşurate începând din anul 2009 şi a condus de trei ori guvernul de la Sofia, a recunoscut miercuri că nu are suficient sprijin pentru a forma încă o dată guvernul, dar va încerca totuşi să o facă, iar dacă într-adevăr nu reuşeşte îi va cere lui Slavi Trifonov, liderul unui nou partid creat în urma protestelor anticorupţie de anul trecut, să-şi asume sarcina de formare a unei majorităţi. Doi miniştri din actualul executiv au declarat miercuri seară că după constituirea noului parlament, către sfârşitul lunii aprilie, partidul lui Borisov - GERB (Cetăţenii pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei) - va propune un guvern tehnocrat, dar care să nu fie condus de actualul premier. GERB a obţinut la scrutinul de duminică 26,18% din voturi, cu şase procente sub scorul din 2017. Urmează cu 17,66% formaţiunea anti-sistem ''Există un Astfel de Popor'' (ITN), creată după protestele anticorupţie din vara anului trecut şi condusă de cântăreţul şi moderatorul de talk-showuri TV Slavi Trifonov. Partidul Socialist, condus de Korneliya Ninova, vine abia pe locul trei, cu 15,01% din voturi. Trifonov şi alte două noi formaţiuni parlamentare nou intrate în parlament şi rezultate tot în urma demonstraţiilor din vara trecută, Bulgaria Democratică şi formaţiunea denumită ''Ridicaţi-vă! Jos Mafia!'', au refuzat până în prezent orice alianţă cu GERB, cu Partidul Socialist sau cu Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi (formaţiune a minorităţii turce), partide care au dominat scena politică bulgară în ultimul deceniu şi pe care noile formaţiuni le consideră parte a aceluiaşi sistem corupt. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă