Alegeri decisive în Germania: partidul CDU alege succesorul lui Merkel. Viitorul șef al CDU are mari șanse să influențeze politicile UE

1 lună in urmă 35

CDU, partidul creștin-democrat, de guvernământ, își alege azi noul președinte. În cursă s-au înscris trei candidați, iar învingătorul are șanse reale ca după alegerile parlamentare din luna septembrie să devină noul cancelar al Germaniei și să influențeze decisiv politicile Uniunii Europene.

Miza este conducerea celei mai mari economii din Europa după epoca Angelei Merkel, care a promis că nu va mai candida. Ea este cancelar din 2005, potrivit News.ro.

Noul lider CDU va fi ales de 1.001 delegaţi în cadrul unui congres virtual. Prin tradiţie, liderul este candidatul pentru funcţia de cancelar al alianţei CDU şi CSU – Uniunea Creştin Socială, iar sondajele de opinie arată că partidul creștin democrat are cele mai mari șanse să câștige alegerile federale din septembrie.

Centristul Armin Laschet, conservatorul Friedrich Merz şi expertul în politică externă Norbert Roettgen sunt cei trei candidați pentru a-i urma lui Merkel la conducerea CDU.

Norbert Roettgen (55 de ani), preşedintele Comisiei din Parlament pentru Afaceri Externe, vrea ca Germania să adopte o poziţie mai fermă în privinţa Rusiei şi a Chinei. El este considerat un diplomat de top, echilibrat în ceea ce privește relația transatlantică.

Friedrich Merz (65 de ani) este mai puţin diplomat, cunoscut pentru ieșirile dure la adresa politicilor Băncii Centrale Europene. El este un apărător al politicilor fiscale austere, anti-ciclice, promovează constant economia de piață și o politică restrictivă de azil.

Armin Laschet (59 de ani) spune că Berlinul a reacţionat greu la solicitările franceze de reformă a Uniunii Europene. În calitate de prim-ministru al Renaniei de Nord-Westfalia, Armin Laschet și-a demonstrat capacitatea de a guverna. Este foarte apreciat de public și e considerat un bun tactician.

Totuși, potrivit unei analize a publicației elvețiene Neue Zurcher Zeitung, nici unul dintre cei trei candidați nu are carisma și încrederea de care se bucură Angela Merkel.

Foto: Angela Merkel (Pixabay)

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă