Al șaselea secretar de stat, numit la Educație. Doi se află în concediu de odihnă, ca să candideze la alegerile locale

5 luni in urmă 17


Ministerul Educației are, începând de astăzi, un nou secretar de stat, care se va ocupa de fonduri europene. În total, vor fi 6 secretari de stat, dintre care doi sunt în concediu de odihnă pentru campania electorală, după cum a precizat ministrul Monica Anisie, la conferința de presă de duminica trecută. La început de mandat, ministrul educației a declarat că vor rămâne doar patru secretari de stat, din 8, câți erau în noiembrie 2019.


Noul secretar de stat este Mihaela Popa, profesoară de matematică de la Iași, fostă senatoare în legislativul trecut din partea PNL. 


Potrivit CV-ului, Mihaela Popa s-a născut la data de 16 aprilie 1962 în localitatea Vetrișoaia, județul Iași. Este absolventă a Liceului Mihail Kogălniceanu, din Vaslui. În perioada 1980-1984 a urmat cursurile Facultății de Matematică din cadrul Universității Al.I. Cuza din Iași. În 2004, Mihaela Popa a primit Ordinul “Meritul pentru învățământ” în grad de Cavaler, conferit de către Președinția României.


În afară de Mihaela Popa, la Ministerul Educației mai sunt:


Luminița Barcari (preuniversitar, concediu de odihnă) Lucian Rădulescu (relația cu Parlamentul, concediu de odihnă)Gigel Paraschiv (universitar)Dragoș Ciuparu (cercetare)Irina Kovacs (minorități).

Numărul secretarilor de stat de la Ministerul Educației este acum similar cu cel de la alte ministere, precum Mediu, Sănătate, Fonduri Europene.


Numirea Mihaelei Popa a fost anunțată de ea pe pagina de Facebook și confirmată ulterior pentru Libertatea de reprezentanții Ministerului Educației. 


“Doamna Ministru Monica Anisie mi-a propus să vin în echipa dumneaei cunoscând expertiza mea, dar mai ales rezultatele în domeniul fondurilor europene. Consider că e un moment zero pentru educație în atragerea fondurilor europene de către școli. De aceea e nevoie de echipe de experți și manageri creativi care să nu stea cu mâna întinsă doar la bugetul statului, ci să fie capabili să acceseze finanțări externe. E prioritar să încurajăm școlile să scrie proiecte și să obțină finanțări. Așa a apărut ideea unui post de Secretar de Stat responsabil cu fondurile europene. Domnul Prim-Ministru Ludovic Orban m-a felicitat și mi-a spus că mă așteaptă la muncă pentru că absorbția fondurilor europene în educație e foarte importantă. Consider că rezultatele Iașiului trebuie exportate la nivel național pentru ca școlile noastre să fie europene și din prisma dotărilor”, a scris Mihaela Popa.


<iframe src="https://www.facebook.com/plugins/post.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fmihaela.popa.7773%2Fposts%2F1580549928792996&width=500" width="500" height="702" style="border:none;overflow:hidden" scrolling="no" frameborder="0" allowTransparency="true" allow="encrypted-media"></iframe>



Citeşte Articolul Întreg pe Sursă