"Al doilea cel mai cunoscut om din Transilvania!" Cum explică specialiștii americani victoria lui Adegbuyi în fața lui Hari

2 luni in urmă 1

Liga 1: Hermannstadt - Politehnica Iași, duminică, ora 14:00, Digi Sport 1

Liga 1: Academica Clinceni - Dinamo, duminică, ora 21:00, Digi Sport 1

Luptătorul român, născut la Cluj-Napoca, s-a impus prin KO tehnic în primul minut din repriza a treia, după ce l-a trimis de două ori la podea pe adversarul său.

Galerie Foto

"Al doilea cel mai cunoscut om din Transilvania!" Cum explică americanii victoria lui Benny Adegbuyi în fața lui Badr Hari

Todd Grisham și Joseph Valtellini, cei care au comentat main-eventul galei, au încercat să explice cum a reușit Adegbuyi să producă marea surpriză și să îl învingă pe legendarul Hari

"Benny Adegbuyi, cu mamă româncă și tată nigerian, e din Transilvania și a devenit a doua cea mai cunoscută persoană din acea regiune, după Dracula. Ce moment pentru cariera lui! Își salută fanii din România", a fost reacția comentatorului american Todd Grisham.

"Și-a respectat foarte bine planul. S-a apărat bine, a rămas în luptă. Știa cât de puternic este Badr Hari, știa că va fi lovit, dar a încasat ca un profesionist, a rămas acolo și a lovit și mai tare.

Badr Hari părăsește sala demoralizat. Nimeni nu urăște să piardă mai mult decât el", a explicat canadianul Joseph Valtellini, fost luptător în Glory, în prezent analist.

Reacția lui Benny Adegbuyi, după victoria entuziasmantă contra lui Badr Hari: "Tricolorul românesc a fost învingător!"

Imediat după main-eventul galei, Adegbuyi și-a lăudat celebrul adversar și a explicat cum a reușit să obțină această victorie uriașă pentru cariera sa.

"Mă simt grozav! O prestație extraordinară. Am făcut o greșeală, m-a costat, a fost puțin dramatic, dar am reușit. Mă așteptam să forțeze foarte mult, el e o legendă, chiar dacă am câștigat. E un luptător rapid, s-a văzut asta când am făcut o greșeală și m-a pus jos, dar știam că, dacă reușesc să rămân în luptă, el va ceda primul, nu eu. I-am provocat durere, așa cum v-am spus.

La acel upercut am simțit că loviturile sunt foarte puternice, știam că trebuie să continui. Cei din colțul meu mi-a spus că trebuie să continui și am reușit. Cred că da, i-am spart nasul. Îl respect, e o legendă. Îi mulțumesc că a acceptat să ne luptăm. Azi am câștigat, poate la o altă ocazie el va fi mai bun. Nu mă gândesc la un meci pentru centură cu Rico Verhoeven, lăsați-mă să savurez această victorie. Mulțumesc pentru tot! Hai, România!", a spus Benny Adegbuyi.

La câteva ore după meci, Benny a postat un mesaj și pe rețelele de socializare.

"Ce noapte! E un moment la care am visat încă de acum 10 ani, când am urcat pentru prima dată în ring. Au fost mii de ore de antrenament, accidentări, sacrificii. Lucruri care nu sunt în lumina reflectoarelor.

Plec imediat spre hotel, apoi abia aștept să ajung acasă să îmi strâng băiatul și soția în brațe după atâtea săptămâni fără ei. Mă înclin în fața voastră și mă bucur că tricolorul românesc a fost învingător. Noapte bună!", a scris Benny, pe Instagram.

Etichete: glory , benny adegbuyi , kickbox , badr hari , joseph valtellini
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă