Ajutoarele lui Moș Crăciun. Doi pensionari din SUA confecționează jucării, apoi le oferă copiilor

2 luni in urmă 26


Un veteran al armatei Statelor Unite ale Americii și soția sa au petrecut cea mai mare parte a ultimului deceniu făcând jucării într-un magazin de lemn din spatele casei lor, potrivit CNN. „După pensionare, m-am plictisit și aveam nevoie să fac ceva”, a declarat, pentru sursa, Mike Sullivan, în vârstă de 72 de ani.


Cuplul s-a alăturat unui club de prelucrare a lemnului. Unul dintre proiectele celor doi pensionari a fost să construiască jucării pentru copii.


„De Crăciun, am avut ocazia să vedem copiii luând jucăriile și am observat câtă bucurie a fost”, a spus Sullivan.


Ceea ce a început ca un hobby, în urmă cu șapte ani, s-a transformat într-o misiune de a oferi jucării lucrate manual părinților și copiilor lor.


Mike și Judy Sullivan petrec aproape fiecare zi în magazin.


"Amândoi avem o stare bună de sănătate și suntem capabili să fim aici șase până la șapte zile pe săptămână timp de opt până la 10 ore", a spus Mike Sullivan.


"Este atât de distractiv, încât se simte ca acasă, aici, în magazin, rezolvând lucrurile", a afirmat soția acestuia.


Cei doi pensionari, care au sărbătorit recent cea de-a 50-a aniversare a nunții lor, se bucură să lucreze împreună.


Mike are grijă ca niciodată să nu le lipsească cheresteaua, burghiele sau ferăstraiele. De asemenea, el realizează tiparele jucăriilor și se ocupă de tăierea și șlefuirea acestora.


Judy are în grijă controlul calității și îndeplinește, de asemenea, rolul de decorator.


„Trec mâinile peste toate jucăriile și simt ceva care nu ar trebui să fie acolo - o roată slabă sau o așchie”, a declarat Judy.


De asemenea, ea este cea care vopsește jucăriile.


„Modelele îmi vin în minte când văd jucăriile”, a spus femeia în vârstă de 71 de ani.


Au misiunea de a consola copiii nevoiași


Anul acesta, având în vedere că foarte mulți părinți au rămas fără serviciu din cauza impactului pandemiei de coronavirus asupra economiei, jucăriile lorau fost mai necesare ca oricând.


Săptămâna aceasta, cei doi soți livrează sute de jucării unei grădinițe, Misiunii de Salvare Coachella Valley și unei cantine de la o biserică.


În timp, cei doi au trimis jucării prin poșt, până în Indiana și Texas.


Nu numai că jucăriile sunt gratuite, dar cei doi pensionari plătesc transportul, deși, nu le este ușor.


„Atâta timp cât îmi permit, le trimit acolo unde pot”, a spus Mike Sullivan.


Directorul de dezvoltare al Misiunii de Salvare Coachella Valley , Scott Wolf, a afirmat că Mike și Judy Sullivan donează de mulți ani jucării făcute manual, iar copiii adoră obiectele.


În acest an, jucăriile Sullivan vor fi distribuite copiilor prin drive-thru, cu respectarea distanțării sociale.


Jucăriile sunt testate de nepoții și strănepoții cuplului


„Toți copiii mei, nepoții și strănepoții îmi iau jucăriile”, a spus Mike Sullivan.


Cei doi pensionari fac trenuri, mașini, camioane, aligatori mici, elefanți, rațe etc.


De asemenea, aceștia fac jucării educaționale, printre care și puzzle-uri alfabetice.


De multe ori, cei cei 15 nepoți și 4 strănepoți ai cuplului își fac apariția în magazin. „Vin constant, iar jucăriile dispar împreună cu copiii”, spun pensionarii.


Acest luru nu este rău. Judy Sullivan a afirmat că îi urmărește pe micuții din familia sa jucându-se cu jucăriile și astfel își dă seama ce le place și ce nu le place la ele.


Deși jucăriile din lemn pot părea de modă veche, Sierra, fiica soților Sullivan, a declarat că fiul ei de 2 ani nu crede acest lucru.


"Are tot felul de jucării și obiectul său preferat cu care se joacă este trenul pe care l-a făcut tatăl meu și stivuitorul pe care îl poartă cu el peste tot", a spus aceasta.


Provine dintr-o familie săracă


Mike Sullivan este un om cu suflet mare, care știe cum este viața atunci când nu ai mulți bani.


„Tatăl meu era miner, eram foarte săraci”, a spus acesta.


Mike Sullivan a avut doi frați mai mari. Aceștia erau tâmplari și îi făceau jucării când era copil.


"Cele mai multe lucruri pe care le-am primit au fost făcute manual. Au fost jucării minunate, știu cât de mult mi-au plăcut", a spus veteranul american.


A luptat în Vietnam


Tatăl și frații lui Mike Sullivan au murit de mult.


„Sunt ultimul din familie”, a spus Mike, care a luptat în războiul din Vietnam și în cel din Golf, cunoscut ca "Furtună în deșert".


Bărbatul a moștenit dragostea fraților lui pentru lemn.


„O facem pentru cei care sunt mai puțin norocoși decât suntem noi acum”, a declarat acesta.


Fiica soților Sullivan a dezvăluit că aceștia au cheltuit, anul trecut, 19.000 de dolari pentru a cumpăra cele necesare pentru producerea jucăriilor.


În mod normal, clubul de prelucrare a lemnului de care aparține cuplul contribuie anual cu încă 3.000 de dolari. Din cauza pandemiei de COVID-19, acest lucru nu se va întâmpla și în acest an.


Mike Sullivan a dezvăluit că sutele de roți și de osii pentru mașini, camioane și trenuri sunt deosebit de costisitoare.


Îndemnați de copiii lor, soții Sullivan au cerut oamenilor pe platforma GoFundMe.


Pentru 2021, Mike și Judy Sullivan au planuri mari. Ei vor să cumpere o imprimantă laser, astfel încât să poată face dublu jucăriilor pe care le-au realizat anul acesta.


„Suntem un cuplu de bunici și bunici bătrâni care fac ceea ce știu cel mai bine”, a spus Judy. "Cam despre asta e vorba", a încheiat aceasta.


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă