Aglomerație de nedescris în autobuze și tramvaie, după protestul de la metrou. Preţurile curselor pe aplicațiile de ridesharing au explodat. O cursă de câţiva kilometri a ajuns să coste 200 de lei

2 săptămâni in urmă 1

Aglomerație de nedescris în autobuze și tramvaie, după protestul de la metrou. Preţurile curselor pe aplicațiile de ridesharing au explodat. O cursă de câţiva kilometri a ajuns să coste 200 de lei

Capitala e blocată! Activitatea Metrorex a fost întreruptă pe toate cele 5 magistrale, după ce reprezentanți ai sindicatului de la metrou au organizat un protest spontan în stația Piața Unirii.

Angajații au coborât în tunel, pe calea de rulare și au împiedicat pornirea la timp, conform programului normal, a trenurilor de pasageri.

Manifestarea de vineri dimineața este în fapt o acțiune sindicală, în timpul căreia reprezentanții USLM au refuzat orice tentativă de dialog cu conducerea Metrorex, potrivit unui anunț al companiei.

„Ajustarea intervalului de succedare în afara orelor de vârf nu pune în pericol funcţionarea la parametri optimi a vreunei magistrale de metrou, acest lucru fiind asigurat şi de un număr corespunzător de personal specializat”, a transmis compania.

Conform sursei citate, în orele de vârf – 7:00-10:00 şi 15:00-20:00 – intervalul de succedare rămâne neschimbat pe toate magistralele de metrou.

„Începând cu data de 26 martie, în afara orelor de vârf, intervalele de succedare a trenurilor de pasageri vor creşte cu cel mult două minute”, a transmis, joi, Metrorex, menţionând că măsura a fost luată în contextul prelungirii stării de alertă.

Bucureștenii au încercat să găsească alternative pentru a putea circula către muncă sau pentru a-și duce copiii la școală sau grădiniță. Tocmai de aceea, tramvaiele și autobuzele sunt pline de oameni încă de la primele ore ale dimineții. Aglomerația este ne nedescris, iar riscul infectării cu COVID crește în astfel de condiții, însă bucureștenii susțin că nu au altă soluție.

O altă variantă ar fi folosirea aplicațiilor de ridesharing, însă e important de știut faptul că prețurile au explodat din cauza traficului din Capitală. Spre exemplu, la Uber și Bolt prețul unei curse ar putea crește chiar de trei ori.

Reacția ministrului Drulă după greva de la metrou

Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor, a venit vineri dimineaţă cu o primă reacţie după greva de la Metrorex care a început în subteran.

Ministrul Cătălin Drulă acuză „interese mafiote“, după greva la metrou. Într-o postare pe Facebook, ministrul Transporturilor a vorbit despre situația de la Metrorex. Acesta a lansat mai multe acuzații la adresa USLM-ului și deplânge situația în care sunt puși bucureștenii.

„O acțiune ilegală dă peste cap viața unui întreg oraș.

Când interese mafiote sunt amenințate, o mână de oameni se agită pentru păstrarea unor privilegii și sinecuri.

Faptul că sindicatul USLM blochează metroul bucureștean este o palmă dată întregii Românii.

Nu vorbim doar despre locuitorii Capitalei, care azi nu s-au putut deplasa cu trenurile Metrorex. Ci de toți contribuabilii care susțin prin subvenție de la bugetul național activitatea și, evident, salariile de la companie.

Oamenii onești care lucrează la metrou au venit în această dimineață să muncească în folosul călătorilor. Pentru ei am toată aprecierea.

Nu vă lăsați amăgiți: miza ocupării ilegale a unor șine de metrou nu o reprezintă binele angajaților.

Nu, miza o reprezintă afacerile oneroase cu închirierea de spații comerciale. E dincolo de orice bănuială având în vedere notificarea trimisă ieri pentru evacuarea spațiilor ocupate ilegal după expirarea contractului dintre Metrorex și firma sindicatului USLM în 2018.

O firmă, un sindicat vor neapărat să căpușeze Metrorex în liniște, în continuare.

Cu legea de partea noastră nu vom da înapoi“, a scris Cătălin Drulă pe pagina personală de Facebook.

Primarul Sectorului 2: Nu contează siguranța călătorilor pentru ei!

Protestul spontan al angajaților Metrorex, din această dimineață, care a creat aglomerație și panică în rândul călătorilor grăbiți să ajungă la serviciu, este aspru citicat de primarul sectorului 2, Radu Mihaiu. „Pentru ei nici nu contează siguranța călătorilor. Sau legea”, a scris Mihaiu, într-o postare pe Facebook.

„Un oraș întreg suferă acum în trafic fiindcă șefii de la sindicat nu mai pot face și ei un ban necinstit de pe urma spațiilor Metrorex. Pentru ei nici nu contează siguranța călătorilor. Sau legea. Sau angajații pe care îi reprezintă. Totul pentru cașcaval. Halucinant”, este mesajul postat de edil, pe Facebook.

Ce spun reprezentanții Metrorex

Sindicaliștii sunt nemulțumiți de faptul că nu vor primi mai mulți bani, așa că au afișat la intrarea în stațiile de metrou mesajul „Protest spontan!”.

„Aşa-zisul protest spontan reprezintă, în fapt, o acţiune sindicală, în timpul căreia reprezentanţii USLM au refuzat orice tentativă de dialog cu conducerea Metrorex. Deşi sindicaliştii au lăsat de înţeles că ar avea o listă de cereri, invitaţiile repetate de întâlnire cu managementul companiei au fost ignorate complet pe parcursul nopţii”, semnalează reprezentanţii Metrorex într-un comunicat.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă