Agenție de presă palestiniană: Președintele Iohannis s-a declarat împotriva mutării ambasadei României la Ierusalim într-o întâlnire cu ambasadorul agreat al Palestinei

1 lună in urmă 34

Președintele României, Klaus Iohannis, a subliniat în cadrul unei întâlniri cu ambasadorul agreat al Palestinei, Issam Masalha, la palatul prezidențial din București, poziția clară a țării sale de a nu muta ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim, anunță agenția palestiniană WAFA, citată de Rador.

Președintele român a afirmat în continuare poziția de principiu a țării sale în sprijinul soluției a două state, pe baza legitimității internaționale.

Potrivit sursei citate, ambasadorul palestinian a lăudat poziția președintelui român de a nu transfera ambasada țării sale de la Tel Aviv la Ierusalimul ocupat (nota redactiei: formularea Ierusalimul ocupat aparține agenției), transmitând invitația președintelui Mahmoud Abbas pentru omologul său român de a vizita Palestina.

El a subliniat rolul României pe scena internațională și în procesul de pace, solicitând României să joace în continuare acest rol. Cei doi au discutat în continuare despre promovarea relațiilor bilaterale dintre cele două țări în diverse domenii.

Context

În comunicatul oficial dat publicității pe data de 24 august, după primierea unor ambasadori străini cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare, președinția nu menționează faptul că președintele Klaus Iohannis s-ar fi opus mutării ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim.

”Cu prilejul întrevederii cu ambasadorul Palestinei, domnul Issam Tawfiq Masalha, Președintele României a evidențiat deschiderea deplină a României pentru dezvoltarea și diversificarea cooperării cu Palestina în domenii sectoriale de interes comun.

Președintele Klaus Iohannis a reiterat poziția constantă a României pentru susținerea soluției celor două state, Israel și Palestina, care să coexiste în pace și securitate, în baza dreptului internațional, evidențiind necesitatea unor măsuri de sporire a încrederii, de natură a facilita reluarea dialogului direct între părți.”, se arată în comunicatul oficial.

Problema mutării ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim reprezintă un subiect sensibil, pus în discuție în 2019 de guvernarea PSD. Fostul premier Viorica Dăncilă a anunțat, în martie 2019, în timpul unei vizite în SUA, că ambasada României în Israel va fi mutată de la Tel Aviv la Ierusalim. România a fost prima țară din UE care s-a aliniat poziției Statelor Unite, conduse pe atunci de Donald Trump.

Președintele Klaus Iohannis a declarat la vremea respectivă că nu a fost informat sau consultat în prealabil în legătură cu acest demers. România s-a pronunțat încă de acum doi ani împotriva mutării ambasadei, amintind că există o serie de rezoluții ale Consiliului de Securitate al ONU și ale Adunării Generale a ONU prin care se solicită, printre altele, statelor membre ONU ”să se abțină să stabilească misiuni diplomatice în Ierusalim și să intensifice eforturile internaționale pentru o pace durabilă, cuprinzătoare și justă în Orientul Mijlociu. Prin urmare, în această etapă, relocarea ambasadei României în Ierusalim ar reprezenta o încălcare a dreptului internațional relevant.”.

Sursa Foto: Presidency.ro

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă