Afganistanul „devine al doilea Vietnam” al americanilor. Talibanii au cucerit și Kandaharul: ”Vor sărbători arzând ambasada din Kabul”

2 luni in urmă 32

SUA trimite aproximativ 3.000 de soldați în Afganistan pentru a ajuta la evacuarea personalului ambasadei americane. Washingtonul a cerut cetățenilor americani să părăsească țara „imediat”. Talibanii au cucerit peste 12 capitale de provincie din Afganistan, inclusiv al doilea oraș ca mărime al țării, Kandahar. Avansul talibanilor vine cu doar câteva săptămâni înainte ca trupele americane să își încheie retragerea.

 Vor sărbători arzând ambasada din Kabul”

Afganistanul este la un pas de război civil. Talibanii pun asediu pe tot mai multe oraşe afgane. Ultimele cucerite sunt oraşele Kandahar şi Herat, respectiv al doilea şi al treilea ca mărime din ţară. Conflictul a escadalat după ce Statele Unite au retras trupele mobilizate în Afganistan. Acum, marile puteri ale lumii, inclusiv Marea Britanie, Canada şi SUA trimit mii de militari pentru a-şi evacua cetăţenii în siguranţă. Organizaţia Naţiunilor Unite şi UE şi-au exprimat îngrijorarea faţă de escaladarea conflictului şi se aşteaptă la un nou val de refugiaţi. O altă temere la nivel mondial este renaşterea grupării teroriste al-Qaida.

Ministrul Apărării din Marea Britanie, Ben Wallace, a declarat vineri că este „absolut îngrijorat” că grupul terorist al-Qaeda „va reveni probabil” în Afganistan după ce extragerea trupelor americane și britanice de acolo este completă.

Tot mai mulți americani, critici ai retragerii militare, compară Afganistanul cu eșecul american din Vietnam

Senatorul american Mitch McConnell susține că Afganistanul riscă să devină o a doua retragere umilitoare pentru SUA după cea din Saigon de la sfârșitul războiului din Vietnam din 1975. McConnell susține că SUA „se îndreaptă spre un dezastru uriaș, previzibil și prevenibil”, potrivit The Guardian.

O fotografie care amintește de înfrângerea umilitoare a americanilor în Vietnam s-a răspândit rapid joi pe rețelele de socializare. Imaginea celebră a imortalizat înfrângerea SUA în Vietnam, surprinzând zeci de diplomați americani care stau la rând să urce într-un elicopter aflat pe acoperișul unei clădiri, pentru a fi evacuați.

McConnell a criticat joi administrația Biden pentru decizia de retragere a trupelor până la 11 septembrie, când se împlinesc 20 de ani de la atacurile teroriste, care au declanșat invazia SUA în Afganistan. "Cele mai recente știri despre o evacuare a ambasadei noastră și despre o desfășurare în grabă a forțelor militare par a fi pregătiri pentru căderea Kabulului. Deciziile președintelui Biden ne fac să ne îndreptăm spre o nouă piedere și mai umilitoare după cea a Saigonului din 1975.” a spus McConnell

„Președintele Biden descoperă că cel mai rapid mod de a pune capăt unui război este de a-l pierde”, a mai criticat McConnell, îndemnându-l pe liderul de la Casa Albă să ofere mai mult sprijin forțelor afgane. „Fără acesta, al-Qaida și talibanii ar putea sărbători cea 20 de ani de la atacurile din 11 septembrie arzând ambasada noastră la Kabul”. Un fost purtător de cuvânt al departamentului de stat american, Morgan Ortagus, s-a alăturat și el corului de critici, spunând că ce se petrece acum în Afganistan este „un imens eșec al politicii externe. Totul indică o prăbușire completă ”.

Și Generalul în retragere Wesley Clark, fost comandant suprem aliat al NATO, a explicat situația actuală din Afganistan, spunând că este rezultatul unui lanț de greșeli: ”20 de ani de decizii și priorități greșite și de politici eșuate. Pentru administrația Biden, cred că au ajuns la capătul drumului. Era clar că nu vor fi capabili să creeze sau să ajute la crearea unui guvern în Afganistan care să-și susțină cetățenii. Și fără acel sprijin guvernamental, armata nu a reușit să obțină sprijinul oamenilor. Și aceasta este consecința. Este dureros. Este tragic ", a declarat Clark pentru Jim Acosta la CNN.

Joe Biden respinge o paralelă Afganistan - Vietnam

Joe Biden a declarat marți că nu regretă decizia retragerii, amintind că Washingtonul a cheltuit mai mult de 1000 de miliarde de dolari în cel mai lung război al Americii în care a pierdut mii de soldați. El a adăugat că Statele Unite au continuat să ofere sprijin aerian semnificativ, alimente, echipamente și salarii forțelor afgane. În iunie, înainte ca talibanii să cucerească provincie după provincie, Biden a respins comparația cu Saigonul. „Nu va exista nicio circumstanță în care veți vedea oameni ridicați de pe acoperișul unei ambasade a Statelor Unite din Afganistan”, a spus el atunci.

Tot atunci și președintele șefilor de stat major din SUA, generalul Mark Milley, a respins comparațiile cu retragerea disperată din Saigon. „Nu văd desfășurarea asta. Poate mă înșel, cine știe, nu poți prezice viitorul, dar nu văd Saigon 1975 în Afganistan. Talibanii pur și simplu nu sunt armata nord-vietnameză. Nu este acest tip de situație”, a spus Mark Milley.

SUA trimit trupe pentru a ajuta la evacuarea personalului din Afganistan

Pentru evacuarea personalului american de la ambasada din Kabul, 3.000 de soldați americani vor asigura aeroportul, 1.000 vor fi trimiși în Qatar pentru sprijin tehnic și logistic, în timp ce 3.500 până la 4.000 vor fi poziționați în Kuweit pentru a fi desfășurați dacă este necesar. Înalți oficiali americani au vorbit joi cu președintele Afganistanului, Ashraf Ghani, și i-au transmis că SUA „rămâne implicată în securitatea și stabilitatea Afganistanului” în fața violenței talibane, a declarat departamentul de stat.

Pentagonul: Nu abandonăm Afganistanul

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a refuzat să descrie misiunea actuală de evacuare din Kabul ca fiind o așa-numită „operațiune de evacuare noncombat” sau NOE. El a indicat că aceasta nu are nume și a evitat să vorbească despre evacuări.

Cea mai faimoasă misiune „NOE” a fost Operațiunea Vânt Frecvent, în timpul căreia peste 7.000 de civili vietnamezi au fost evacuați cu elicopterul din Saigon în 29-30 aprilie 1975.

Imaginea diplomaților americani evacuați sub protecție militară de pe acoperișul unei clădiri de apartamente folosită de CIA a ajuns să reprezinte eșecul american în Indochina. Întrebat despre imagine și comparațiile inevitabile dintre situația din Afganistan și căderea Saigonului, Kirby a încercat să sublinieze diferențele. "Nu eliminăm complet prezența noastră diplomatică pe teren. Nimeni nu abandonează Afganistanul. Facem lucrurile corecte la momentul potrivit pentru a ne proteja oamenii. ”

Capturarea de către talibani a Kandaharului este rezultatul unei incursiuni blitz de opt zile care a lăsat doar capitala și alte câteva zone în mâinile guvernului. Avansul talibanilor lasă capitala izolată de restul țării.

Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă