Afganistan – Talibanii câştigă teren în Valea Panjshir, ultimul bastion de rezistenţă

1 lună in urmă 26

Talibanii au afirmat duminică că au câştigat teren în Valea Panjshir, ultimul mare bastion al rezistenţei armate din Afganistan. Noii lideri ai Afganistanului au pătruns 25 de kilometri în interiorul văii, lungă de 115 km, controlată de trupele lui Ahmad Massoud şi al fostului vice-preşedinte Amrullah Saleh, transmite News.ro.

Din 30 august şi de la plecarea ultimelor trupe americane din ţară, forţele mişcării islamiste au lansat o serie de ofensive contra acestei văi fără ieşire la mare, la care se ajunge greu, situată la 80 de kilometri nord de Kabul. Un responsabil taliban a afirmat pe Twitter că mai multe părţi din regiune sunt sub controlul forţelor regimului.

De partea rezistenţei, Ali Maisam Nazary, purtător de cuvânt al FNR, a asigurat pe Facebook că rezistenţa „nu va eşua niciodată”.

Bastion anti-taliban de lungă dată, zona, pe care comandantul Ahmed Shah Massoud a făcut-o celebră la sfârşitul anilor 1990 înainte de a fi asasinat de Al-Qaida în 2001, este sediul Frontului Naţional de Rezistenţă (FNR), condus de fiul său Ahmad Massoud. FNR include membrii miliţiilor locale, precum şi foşti membri ai forţelor de securitate afgane, sosiţi în vale atunci când restul Afganistanului a fost cucerit.

Potrivit ONG-ului italian Emergency, prezent în Panjshir, talibanii au ajuns vineri seară la Anabah, un sat aflat la 25 de kilometi de vale. „Multe persoane au fugit din satele din zonă în aceste ultime zile”, a adăugat într-un comunicat ONG-ul, precizând că au primit „un număr mic de răniţi în centrul medical din Anabah”.

Sursa foto: Twitter/ @bsarwary – Captură video

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă