Aeroflot anunţă că va returna banii pe biletele de avion achiziţionate de ruşii mobilizaţi

3 zile in urmă 11

Compania aeriană rusă Aeroflot a anunţat, joi, că va returna ruşilor mobilizaţi banii pe biletele achiziţionate înainte de anunţul făcut miercuri de preşedintele rus Vladimir Putin, informează CNN.

„Cetăţenii mobilizaţi care au achiziţionat bilete înainte de 21 septembrie 2022 (inclusiv) au dreptul la o rambursare pentru bilet”, a precizat compania aeriană Aeroflot într-un comunicat.

„Pentru acest lucru trebuie să contactați personal locul de unde au fost cumpărate biletele şi trebuie să prezentați orice document care confirmă dreptul de a rezilia contractul şi de a primi returnarea fondurilor,” se mai arată în comunicat.

Biletele pentru zborurile care părăsesc Rusia s-au vândut în câteva ore de la anunţul preşedintelui rus Vladimir Putin privind mobilizarea parţială, iar preţurile au crescut din cauza numărului redus de bilete disponibile.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă