Adversare redutabile pentru Irina Begu și Ana Bogdan în primul tur la Dubai

2 luni in urmă 3

România are patru reprezentante pe tabloul principal de la Dubai, turneu WTA de categorie 1000. Irina Begu și Ana Bogdan (venite din calificări) și-au aflat, duminică, adversarele din runda inaugurală, cele două sportive urmând să aibă parte de meciuri dificile.

Astfel, Irina Begu (72 WTA) va evolua cu Garbine Muguruza, locul 16 WTA şi cap de serie numărul 9, în primul tur de la Dubai.

În aceeaşi fază, Ana Bogdan (100 WTA, venită tot din calificări) va da piept cu Marketa Vondrousova (20 WTA şi cap de serie numărul 12).

Patricia Țig (61 WTA) știa deja cu cine va juca în runda inaugurală: Jelena Ostapenko (51 WTA, campioana din 2017 de la Roland Garros).

Sorana Cîrstea (67 WTA) își va măsura forțele cu Lesia Tsurenko (146 WTA).

După retragerea Simonei Halep, principala favorită a competiției de la Dubai este Elina Svitolina. De asemenea, lista absențelor de seamă este completată de Ashleigh Barty (1 WTA) și Naomi Osaka (2 WTA).

Turneul de la Dubai se dispută pe hard, între 7-13 martie 2021, iar premiile totale sunt în valoare de $1.835.490.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă