Adrian Porumboiu, comentariu pro-Hațegan: „N-a îngenuncheat, n-a fost papagal să copieze ipocrizia care domină lumea!”

1 lună in urmă 24

Articol de GSP - Publicat luni, 21 iunie 2021, 15:26 / Actualizat luni, 21 iunie 2021 15:27

Adrian Porumboiu, fostul mare arbitru al României, apreciază gestul lui Hațegan de dinaintea meciului Italia - Țara Galilor și spune că „atât timp cât nu l-am văzut și pe Ceferin în genunchi, ar fi culmea tupeului ca UEFA să-l sancționeze”. 

Cel mai valoros „central” din România, Ovidiu Hațegan, a arbitrat duminică al doilea său meci la actualul Campionat European, Italia - Țara Galilor 1-0. Înaintea jocului, Hațegan n-a dat curs deja celebrului gest al unor jucători și arbitri de a îngenunchea și de a protesta împotriva rasismului, un gest inițiat de mișcarea Black Lives Matter. 

Atitudinea lui Hațegan a atras deja multe comentarii, iar unul dintre foștii arbitri importanți ai României, Adrian Porumboiu, a dorit și el să se exprime despre modul în care "centralul" din Arad, doctor de profesie, a judecat acel moment.

- Bună ziua, Adrian Porumboiu sunt! 
- Bună ziua! 

- Vreau să am și eu un comentariu referitor la Hațegan, la meciul lui de la Euro! 
- Vreți să-l criticați, bănuiesc! 

- Sub nicio formă! Dimpotrivă, mi-a lăsat o senzație atât de plăcută și am avut un sentiment de onoare văzând imaginile cu el de dinaintea meciului!

 „N-a îngenuncheat, n-a fost papagal să copieze ipocrizia care domină lumea!”

Ovidiu Hațegan, în fața lui Gareth Bale, care a îngenuncheat înainte de Italia-Țara Galilor, foto: Imago

Porumboiu: „Pe Ceferin l-ați văzut în genunchi?”

- Păi, el n-a îngenuncheat! 
- Tocmai de-asta! A rămas în picioare, așa cum trebuie să fie tot timpul un arbitru. Arbitrul nu are voie niciodată, dar niciodată, să fie în genunchi. Hațegan a demonstrat o imensă personalitate. 

- Dar... 
- Nici un dar, știu probabil ce vrei să zici, că nu s-a aliniat trendului.

- Da! 
- Felicitări lui fiindcă a avut puterea să nu intre în această ipocrizie fără margini care domină lumea de la un capăt la celălalt! Bravo, Hațegan! 

- Celor de la UEFA s-ar putea să nu le fi plăcut gestul lui! 
- A, da? Atunci să-l văd pe Ceferin și pe ceilalți oficiali de la Nyon coborând din tribună, înainte de meci, după care să se pună în genunchi. I-ați văzut făcând asta? Atunci cum ar putea ei să decidă să pedepsească pe cineva fiindcă a rămas în picioare? Ar fi culmea tupeului! N-am niciun motiv să-l laud pe Hațegan, știți că m-am luat de atâtea ori de el, dar acest gest demonstrează că are personalitate, ceea ce pentru un arbitru e mare lucru!

Adrian Porumboiu: „Dacă ați vedea un judecător în genunchi ce impresie v-ați face despre el?”

- Spuneați că un arbitru nu trebuie să îngenuncheze, dar au existat "centrali" care au pus genunchiul jos! 
- Jenant! Imaginea cu un arbitru în genunchi nu e compatibilă cu ceea ce trebuie să însemne rolul lui! Un arbitru e ca un judecător. Dacă v-ați afla într-o sală de judecată și l-ați vedea pe judecător în genunchi înainte de a începe procesul, cam ce impresie v-ați face despre el și cam ce impresie ar lăsa gestul său? 

- Despre... 
- Mai e ceva! Chestiunea asta cu îngenuncheatul a devenit o modă. Au făcut unii ceva și alții, repede, ca niște papagali, au urmat gesturile. Ce treabă avem noi în România cu rasismul? A, sunt americanii rasiști, s-au întâmplat acolo acele lucruri odioase? OK, atunci să îngenuncheze americanii, dar nu înțeleg de ce trebuie să o facă o lumea întreagă, care n-a fost și nu e vinovată cu nimic în chestiunea rasismului. Hațegan n-a fost papagal și nu s-a comportat ca unii care intră în trend doar că așa dă bine!

Porumboiu: „Eliminarea e corectă, atacul a fost pe cea mai vulnerabilă zonă”

- Despre eliminarea pe care a dictat-o, ce părere aveți? 
- E corectă! Din punctul meu de vedere e "roșu"! 

- Au fost păreri care au susținut că "galben" era suficient, de exemplu, Pițurcă a spus acest lucru! 
- OK, fiecare poate să aibă o părere, dar eu din ce am văzut era de "roșu"! 

- De ce4, ce argumente aveți? 
- Intrarea e direct cu crampoanele, undeva deasupra gleznei. E exact zona cea mai vulnerabilă, unde nu există apărătoare, deci zona e extrem de sensibilă și se pot produce accidentări grave. Sunt convins că UEFA îi va valida decizia și o să-l mai vedem pe Hațegan arbitrând la acest Euro!

41 de aniva împlini Hațegan luna viitoare, el fiind la al doilea turneu final din carieră, după prezența și la Euro 2016

14 anie vechimea lui Ovidiu pe lista FIFA, unde a acces la 1 ianurie 2008

Singurele eliminări sunt ale lui Hațegan

Până acum, la Euro s-au disputat un pic peste 50% din meciurile întregului turneu și singurele cartonașe roșii au fost dictate de același arbitru, Ovidiu Hațegan

Prima eliminare a survenit în Polonia - Slovacia 1-2, când l-a trimis mai devreme la cabine pe Krychowiak, care a încasat două avertismente. Decizia a avut loc la scorul de 1-1, după care slovacii au profitat și au marcat golul victoriei. 

Duminică, la Roma, l-a eliminat direct pe Ampadu în minutul 55, când deja italienii conduceau cu 1-0. Ampadu, 20 de ani, e cel mai tânăr fotbalist eliminat vreodată la un Campionat European.

Citește și alte știri despre Ovidiu Hațegan: 

Hațegan n-a îngenuncheat înainte de meci + Galezii l-au contestat pentru „roșu”! Cine i-a dat dreptate românului

Pițurcă a contestat decizia lui Hațegan din Italia - Țara Galilor: „Ce facem? Rămânem fără echipe pe teren?!”

Playtech: Anamaria Prodan, mesaj HALUCINANT! Ce a transmis după ce Reghe a implorat-o să nu mai...


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă