Adolescentă de 16 ani, împușcată MORTAL de poliție, în SUA

2 săptămâni in urmă 11

Fată de 16 ani, împușcată mortal în SUA Fată de 16 ani, împușcată mortal în SUA

Poliția din SUA este implicată într-un nou scandal după ce, în urma unui conflict, o adolescentă de culoare de 16 ani a fost împușcată mortal. Polițiștii au deschis focul pentru că fata amenința cu cuțitul o persoană. Incidentul a avut loc în statul Ohio, cu puțin timp înaintea condamnării agentului Derek Chauvin pentru uciderea afro-americanului George Floyd.

MIERCURI, 21 APRILIE 2021, 14:43

SURSĂ: realitatea.net

AUTOR: Irina Chirtoc

Marți după-amiază, la ora locală 16:30 (23:30, ora României), poliția a fost chemată să intervină în Columbus pentru a opri o ceartă între mai multe persoane, care păreau violente, a precizat şefului poliţiei din oraş, Michael Woods. Persoana care a alertat poliția reclamase că este atacată cu un cuțit. 

Poliţia a publicat o parte a înregistrării camerei purtate de către poliţistul care a ucis adolescenta.
”Considerăm că este important să împărtăşim cu comunitatea, să fim transparenţi în acest incident, să le oferim anumite răspunsuri”, a declarat Woods.

În imaginile video apar poliţişti care sosesc la locul indicat, unde mai multe persoane se certau. O adolescentă o atacă pe alta cu ceea ce pare să fie un cuţit. Se aud focuri de armă, iar tânăra se prăbuşeşte la pământ. Apoi, poliţistul aruncă cuţitul departe de adolescentă.

Minora, în vârstă de 16 ani, a fost identificată ca fiind Ma'Khia Bryant, de către serviciile sociale din comitatul Franklin.

Primarul din Columbus, Andrew Ginther, a denunţat moartea tinerei ca fiind ”o situaţie oribilă şi tulburătoare”, evocând ”o zi tragică pentru oraşul Columbus.” Edilul a subliniat că poliţistul, al cărui nume nu a fost făcut public, ”a acţionat pentru a proteja altă fată a comunităţii .”

Mama victimei, Paula Bryant, a declarat în fața presei că fiica sa era ”foarte iubitoare, liniştită şi ”apăra pacea”, potrivit hotnews. 

Incidentul a avut loc cu mai puţin de o oră înaintea condamnării fostului poliţist Derek Chauvin pentru uciderea afro-americanului George Floyd, subliniază presa din SUA. 

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă