Administratia Biden ia in calcul sistarea livrarilor de armament ofensiv din SUA catre Arabia Saudita

1 lună in urmă 4

Dupa ce a suspendat contracte de vanzare de armament in valoare de o jumatate de dolari catre Arabia Saudita, echipa presedintelui american Joe Biden ar putea schimba intreaga politica a SUA, permitand numai livrarea de arme "defensive", arata surse ale agentiei Reuters.

Patru persoane care cunosc atitudinea noii administratii de la Washington sustin ca oficialii evalueaza gama de echipamente militare si instruirea furnizata armatei saudite, pentru a stabili ce anume poate fi considerat defensiv. Ar putea fi anulate acorduri din trecut care constituie amenintari pentru drepturile omului; s-ar putea insa merge mai departe, prin limitarea obiectului contractelor viitoare.

CITESTE SI: Joe Biden a revocat interdictiile de viza impuse de Donald Trump doritorilor de carte verde si lucratorilor temporari

O purtatoare de cuvant a Departamentului de Stat american a declarat ca "ne concentram asupra incheierii conflictului din Yemen, dar ne asiguram in acelasi timp ca Arabia Saudita dispune de tot ce este necesar pentru a-si apara teritoriul si poporul". Ea a adaugat ca Biden a promis ca va inceta sprijinul militar pentru campania militara condusa de sauditi impotriva rebelilor Houthi.

Arabia Saudita are probleme grave legate de drepturile omului, dar este totodata si unul din cei mai apropiati aliati ai Statelor Unite, reaminteste Reuters.

Un functionar parlamentar la curent cu problema afirma ca oamenii presedintelui "incearca sa afle care este delimitarea intre arme ofensive si material defensiv".

In termenii folositi de purtatoarea de cuvant a Casei Albe, Jen Psaki, este pe cale sa aiba loc o "recalibrare" a relatiilor intre Washington si Riad.

Citeste si:

Fosta politista Irina Alexe (USR PLUS), pensionata la 42 de ani cu pensie speciala, numita secretar de stat la InterneFiul lui Ilie Dumitrescu vindea si apartamente rezidentiale, pe langa cocaina. Cine este Sica DumitrescuMinistrul Drula anunta iminenta reziliere a contractului de executie a lotului Chetani - Campia Turzii din autostrada A3Greseala de 50 de milioane de dolari facuta de un bunic roman in Australia. A incercat sa vanda o cantitate uriasa de droguriRares Bogdan, atac la parlamentarii USRPLUS care au votat impotriva finantarii schitului romanesc de la muntele Athos
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă