Adidașii "Satana" care conțin sânge uman, lansați de rapperul Lil Nas, s-au vândut în mai puțin de un minut. Nike vrea să dea compania în judecată

1 lună in urmă 16

Rapperul Lil Nas X a lansat propria linie de adidași „Satan Shoes”, decorați cu o pentagramă de bronz, o cruce inversată și care conțin o picătură de sânge uman. Pantofii sport, care s-au vândut în mai puțin de un minut, au fost realizati în colaborare cu compania MSCHF, folosind modelul Nike Air Max 97. Însă marca de îmbrăcăminte sport a acuzat compania MSCHF de încălcarea drepturilor asupra mărcii comerciale și s-a disociat de produs.

Rapperul Lil Nas și-a lansat propria linie de pantofi sport

Rapperul Lil Nas și-a lansat propria linie de pantofi sport

MSCHF

Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1

Rapperul Lil Nas X, în colaborare cu compania MSCHF, a lansat 666 de perechi de adidași "Satan Shoes", însă modelul a stârnit numeroase controverse.

Într-un comunicat transmis prin e-mail publicației online CNN, Nike a declarat că nu a fost implicată în crearea adidașilor care conțin o picătură de sânge uman. "Nu avem o colaborare cu Lil Nas sau cu MSCHF. Nike nu a proiectat acești pantofi”. Ba mai mult, Nike a anunțat că intenționează să dea în judecată compania MSCHF.

MSCHF a confirmat, pe 29 martie că linia de încălțăminte sport în ediție limitată s-a vândut în mai puțin de un minut, iar Lil Nas X va păstra prima pereche, a declarat pentru CNN directorul de creație MSCHF, Kevin Wiesner.

Adidașii, fiecare conținând cerneală roșie și o picătură de sânge uman în tălpi, s-au vândut cu 1.018 dolari perechea, o referință la pasajul biblic Luca 10:18 care spune: „L-am văzut pe Satana căzând ca un fulger din cer”.

Un purtător de cuvânt al MSCHF a spus că sângele a fost donat de membrii colectivului artistic, adăugând: „Ne place să ne sacrificăm pentru arta noastră”. Ulterior, Wiesner a explicat că echipa creativă a colectat sângele pe parcursul unei săptămâni utilizând un tip de ac folosit la testele pentru determinarea glicemiei. Grupul a confirmat, de asemenea, CNN că Nike nu este „implicată în niciun fel în acest sens”.

Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.

nike lil nas rapper sua nike adidasi satan
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă