Adi Vasile, prima reacție după anunțul șoc al retragerii Cristinei Neagu: „Toată lumea trebuie să facă asta” Când ar putea reveni cea mai bună handbalistă a României

3 săptămâni in urmă 11

România s-a calificat la Campionatul Mondial 2021, după dubla victorie cu Macedonia de Nord, dar tricolorele au pierdut-o pe Cristina Neagu, care și-a anunțat retragerea temporară de la națională. Adi Vasile a declarat că Neagu nu va juca preliminariile pentru Campionatul European 2022, dar ar putea reveni la finalul anului.

România s-a calificat la Campionatul Mondial de handbal feminin din 2021, care va avea loc în decembrie, în Spania. Tricolorele au trecut de Macedonia de Nord cu 35-20, după ce în partida tur au învins cu 33-22.

Cristina Neagu și-a anunțat retragerea temporară de la națională, iar România va juca preliminariile viitoare fără cea declarată în trei rânduri cea mai bună jucătoare a lumii.

Adi Vasile, prima reacție după anunțul șoc al retragerii Cristinei Neagu! Când ar putea reveni cea mai bună handbalistă a României

 

„E important să înțelegem cum e să jucăm și fără Cristina în teren. Tocmai ce spuneam că nu vom avea meciuri amicale, așa că am preferat să le dau minute celorlalte fete. Trebuie să fim și mai exacți fără Cristina pe teren.

Cristina o să facă o pauză de la echipa națională, pentru ceva timp, începând din acest moment. Meciurile de calificare vor fi jucate fără Cristina, apoi vom lua o decizie și pentru Campionatul Mondial.

Pentru moment, Cristina se va retrage. Toată lumea trebuie să joace și mai bine și vreau să găsească o echipă și mai bună. Nu e ceva definitiv!”, a spus selecționerul Adi Vasile, la conferința de presă din Macedonia de Nord.

Macedonia de Nord – România 20-35 (10-18)

Micevska, Serafimova; Ristovska 2, Janeska 1, Stojkovska 2, Stojanovska, Borizovska, Gadikova, Sedloska, Djatevska, Gjorgjijevska 6, Jankulosvka 1, Jovanovska, Livrinikj 5, Dabevska 1, Gichevska 2.

Hosu, Dedu, Dumanska; Moisă 8, Dincă 3, Pristaviță 2, Neagu 2, Pintea 4, Laslo 2, Bazaliu 4, A. Popa 1, Polocoșer, Ostase 1, Seraficeanu 4, Iuganu 4, Subțirică.

Campionatul Mondial de Handbal Feminin 2021 se va desfășura în perioada 1-19 decembrie, în Spania. La startul turneului final vor fi în premieră 32 de națiuni. Europa va avea 16 reprezentante.

România este singura națională din lume care a participat la toate edițiile Campionatului Mondial. La precedenta ediție, disputată în Japonia în 2019, tricolorele au terminat pe poziția a 12-a.

The post Adi Vasile, prima reacție după anunțul șoc al retragerii Cristinei Neagu: „Toată lumea trebuie să facă asta” Când ar putea reveni cea mai bună handbalistă a României appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă