Adela Popescu, despre revenirea la emisiune la 2 luni după ce a născut: „De data asta n-am simțit nicio urmă de depresie”

2 săptămâni in urmă 18

Adela Popescu, despre revenirea la emisiune. „Da, m-am întors la fel de repede cum m-am întors la Alexandru, și asta nu mi-a afectat nici alăptarea. Se poate rezolva. Așa cum am spus adineauri, când plec de acasă îi las copilului niște lapte stocat într-un biberon, în așa fel încât să-i acopăr o masă, pentru că exact atât lipsesc de lângă el, și-l preiau la 13.30, când începem din nou să fim mamă și bebeluș.

Sigur că se poate! Evident, diminețile, când mă trezesc ca să mă pregătesc pentru emisiune, probabil că aș mai dormi, dar oricum n-aș putea să fac asta, pentru că cei mici trebuie pregătiți de grădiniță. Și atât eu, cât și Radu am fi făcut asta, ne-am fi trezit”, a mărturisit Adela Popescu.

Citeşte şi: Adela Popescu, dezvăluiri despre chinul de la a treia naştere. „Imploram pentru încă puțină anestezie. Mă rugam și urlam”

Adela Popescu, despre revenirea la emisiune

Prezentatoarea spune că, după a treia naştere, nu s-a mai confruntat deloc cu depresia post-natală, ceea ce îi uşurează foarte tare activităţile. Un ajutor de nădejde sunt bunicii, care îi ajută foarte mult pe Radu şi Adela cu creşterea copiilor.

„Pe de altă parte, ca stare de spirit, faptul că ies în fiecare zi din casă, că cineva mă machiază, mă îmbracă frumos și, cumva, îmi distrage atenția de la treburile casnice, asta m-a ajutat să mă pun pe picioare foarte repede. Chiar dacă de data asta n-am simțit nicio urmă de depresie post-natală sau mai știu eu ce.

E foarte important să externalizezi anumite lucruri pe care tu nu poți să le faci. Avem foarte mare noroc și cu ajutorul bunicilor, de fiecare dată. De regulă, copiii petrec weekendul cu ei, astfel încât ne putem relaxa, în timpul săptămânii merg la grădiniță până la ora patru. Deci, se poate!„, a mai declarat Adela Popescu pentru Viva.ro.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă