Ada Solomon, producătoarea filmului care a luat Ursul de Aur 2021: „E dureros că la mine acasă nu contez”. Când va rula pelicula în România

1 lună in urmă 1


Ada Solomon, producătoarea filmului „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, pelicula premiată în acest an cu Ursul de Aur la Festivalul de Film de la Berlin, povestește într-un interviu pentru G4Media care a fost parcursul acestui proiect în vreme de pandemie, cum a fost receptat în țară, dar și când vom putea vedea producția pe marile ecrane.


Ideea filmului care a obținut aprecierea juriului berlinez s-a născut „la o discuție între prieteni, pe baza știrii din presă despre profesoara porno”, arată producătoarea. „Argumentele de o parte și de alta la această discuție, la care a participat Radu Jude, au născut ideea acestui film. Acesta este sâmburele. Filmul este însă despre complexa imagine a agresivității de zi cu zi, a vulgarității de zi cu zi, a limitelor, a ipocriziei”, a subliniat aceasta.


Care este explicația titlului neobișnuit


În ce privește titlul, el a fost anume conceput așa, pentru a „stârni interesul”. „Din păcate, cultura interesează aproape deloc și atunci încercăm să stârnim interesul prin mijloacele pe care le avem”. De altfel, titlul a declanșat „o întreagă vijelie și o întreagă seamă de întrebări”, fiind, de fapt, „o unealtă de marketing” pentru a aduce lumea în sălile de cinema. Aceasta ar fi doar „una dintre rețete”, neafectând calitatea producției, de care se poate bucura și publicul conservator, mai pudic.


Cei care vor cu adevărat să vadă despre ce este vorba „se vor uita la trailer și vor înțelege că e un lucru foarte serios filmul ăsta, de fapt”, a argumentat Ada Solomon.


Cum au făcut rost de finanțare


Finanțarea pentru producție a fost găsită cu greu. În februarie 2020, filmul avea doar 20% din costuri asigurate, prin concursul de proiecte de la Centrul Național al Cinematografiei (CNC). În consecință, echipa a fost nevoită să scrie diverse aplicații și să discute cu diverși parteneri, neavând „nici un fel de ajutor din partea autorităților române”. Măsurile de protecție anti-Covid au însemnat 10% din buget.


Ada Solomon spune că industria cinematografică a fost printre cele mai pregătite să facă față pandemiei, deoarece oamenii care lucrează în acest domeniu „sunt confruntați cu provocări diferite la fiecare proiect”.


„Nu ne-au spus nici măcar «Felicitări!» pentru selecție”


România ia din nou marele premiu la Festivalul de film de la Berlin, fiind singura țară cu trei producții recompensate în ultimii 20 de ani. Cu toate acestea, autoritățile nu au apreciat performanța, a mai afirmat producătoarea.


„Nu ne-au spus nici măcar «Felicitări!» pentru selecție. Am primit bani de la CNC pentru participare, dar nu despre bani este vorba. Avem nevoie de un pic de considerație, să se înțeleagă și acasă că suntem niște oameni care își fac treaba bine. E o durere faptul că acasă la mine nu contez (...). Nu mă interesează câți oameni din lumea întreagă mi-au spus că sunt de aur în ultimele ore. Aș vrea să aud că sunt de fier acasă la mine”, a subliniat Ada Solomon.


Când va rula filmul pe marile ecrane din România


Publicul din România ar putea să vadă filmul cel mai devreme la finalul primăverii, dar, în lipsa unor reguli clare după care vor funcționa spațiile de proiecție, este dificil de estimat când va rula la noi, crede producătoarea. Echipa filmului va primi trofeul într-o ceremonie care va avea loc în luna iunie, la Berlin.


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă