Acuzațiile aduse lui Meghan Markle de angajații Casei Regale britanice, anchetate de o echipă de avocați independenți

2 luni in urmă 5


La începutul acestei luni, Casa Regală a anunțat că va lansa o anchetă privind acuzațiile de hărțuire aduse ducesei de Sussex de angajați ai Casei Regale.


People scrie acum că Palatul Buckingham a decis să apeleze la avocați independenţi pentru a ancheta acuzațiile formulate împotriva Meghan Markle de personalul palatului.


„Angajamentul nostru de a analiza circumstanțele legate de acuzațiile fostului personal al ducelui și ducesei de Sussex continuă, dar nu vom oferi un comentariu public cu privire la aceasta”, a declarat un purtător de cuvânt al Palatului Buckingham pentru People.


Inițial, Casa Regală britanică anunțase că ancheta va fi una internă.


„Echipa noastră de resurse umane va analiza circumstanțele prezentate în articol. Membrii personalului implicat la acea vreme, inclusiv cei care au părăsit palatul, vor fi invitați să participe la anchetă. Casa Regală are o politică privind demnitatea la locul de muncă de câțiva ani și nu tolerează și nu va tolera agresiunea sau hărțuirea la locul de muncă”, se arăta atunci în declarația Casei Regale.


Palatul Buckingham a mai comuinicat că nu clasifică ancheta drept „investigație internă”, ci mai degrabă o examinare a acuzațiilor și o oportunitate pentru participarea celor implicați.


Plângerea, publicată în The Times, a fost făcută în octombrie 2018 de fostul secretar de comunicare al cuplului, Jason Knauf, care a susținut că Meghan a alungat doi asistenți personali din palat. Ducesa de Sussex a negat acuzațiile.


„Ducesa este întristată de acest ultim atac asupra ei, mai ales ca a fost şi ea ţinta unor agresiuni, iar acum este angajată în sprijinirea celor care au suferit dureri și traume”, a declarat un purtător de cuvânt al ducilor de Sussex.


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă