Acuzatii PNL: Clotilde Armand ar urma s-o evacueze din birou pe viceprimarita Ramona Plumb. "A indraznit sa nu fie de acord cu fiecare punct de pe ordinea de zi"

2 luni in urmă 1

Presedintele filialei PNL din Sectorul 1 sustine ca viceprimarul liberal Ramona Porumb si stafful ei ar urma sa fie mutati in alt birou fiindca n-ar fi fost de acord cu ordinea de zi a sedintei Consiliului Local de miercuri.

Liberalul Sebastian Burduja afirma ca primarul Clotilde Armand "ar fi dat buzna" in biroul Ramonei Porumb, aflata in sedinta de consiliu, ca sa-i anunte pe consilierii acesteia ca o da afara din primarie, impreuna cu stafful ei.

"Vor fi mutati in alta cladire si au la dispozitie... seara aceasta sa se mute. De ce asemenea gesturi? Pentru ca viceprimarul PNL, impreuna cu colegii liberali, a indraznit sa nu fie de acord cu fiecare punct de pe ordinea de zi (de altfel, PNL a votat pentru la punctul legat de spitale si a avut permanent o abordare constructiva si decenta).

Pacatul este ca echipa PNL a avut 'tupeul' sa puna intrebari dificile si sa ridice probleme delicate despre proiectele de pe ordinea de zi. Si despre halucinantele intamplari de la ADP, dezvaluite de presa in cursul zilei de azi. Dupa ce a revenit in sedinta de consiliu, explicatia primarului Armand a fost aceasta: 'V-am facut o concesie cu acel birou, dar mi-am dat seama ca nu apreciati aceasta concesie'", a scris Burduja pe Facebook.

Burduja sustine ca nu se astepta la presupusa masura de evacuare din partea unui primar care a castigat alegerile intr-un parteneriat.

"Eram convins ca pedepsele pentru nesupunere sunt doar file de istorie din vremuri de trista amintire... O zi trista pentru comunitatea noastra, pentru administratia locala din sectorul 1 si pentru democratia Romaniei. Tara asta merita mult mai mult", considera Burduja.

Liderul liberal mai scrie ca, la punctul despre situatia scolilor in prag de redeschidere, adaugat pe ordinea de zi la propunerea consilierilor PNL, primarul Armand a iesit din sala ca sa scrie o postare pe Facebook.

"Stiti cum a raspuns celor 10 intrebari legitime pe care PNL i le-a adresat public? Exact cum v-am scris de acum doua ore: ca 'USL traieste la sectorul 1'. Zero argumente, zero raspunsuri", a adaugat Burduja.

Clotilde Armand a scris miercuri pe Facebook ca proiectul restructurarii Politiei Locale nu a trecut din cauza "USL Sector 1".

"Un politist local din Sectorul 1 a venit in sala de Consiliu si le-a spus consilierilor PSD si PNL ca este amenintat cu moartea de colegii lui pentru ca nu primeste spaga, iar pe colega lui au amenintat-o ca o ucid in padure. Despre asta vorbim la Sectorul 1. PSD si PNL tocmai au favorizat infractorii in Consiliul local al Sectorului 1 si nu l-au bagat in seama. Proiectul restructurarii Politiei Locale nu a trecut datorita USL Sector 1. Dar lupta nu e pierduta. Va promit ca am sa ma intorc dupa ei", a transmis ea.

Anterior, in cursul zilei de miercuri, ea a postat pe Facebook ca sedinta Consiliului Local a fost deturnata de consilierii PNL si PSD.

"Sedinta de Consiliu Local al Sectorului 1 de astazi, in care trebuia sa discutam despre spitale, scoli, reforma Politiei locale si despre digitalizarea ADP, a fost deturnata de consilierii PNL si PSD, care au vrut sa discutam despre compania de salubrizare.

Asta este urgenta lor. Compania respectiva a emis fix in timpul sedintei un comunicat de presa cum ca ei nu mai preseaza servicii. Foarte bine, sa faca ceea ce considera. Mai exista si alte firme de salubrizare pe lumea aceasta. Dar domnii si doamnele de la PNL+PSD nu realizeaza asta. Vor sa platim rapid niste facturi emise nelegal de compania de salubrizare. Normal, e dragoste mare intre consilierii PNL si firma respectiva. De ei a fost adusa aceasta firma si tot ei au semnat cel mai pagubos contract de salubritate din Romania", a scris Clotilde Armand.

Proiectele privind reducerea functiilor de conducere in cadrul Politiei Locale si digitalizarea atribuirii parcarilor de resedinta au fost respinse in sedinta Consiliului Local Sector 1 de miercuri, pentru a doua oara.

In alta ordine de idei, Consiliul Local a decis in sedinta de miercuri sa adopte un proiect privind transmiterea din administrarea Consiliului Local a terenurilor si cladirilor aferente unui numar de patru spitale in administrarea unitatilor sanitare publice respective.

Mai puteti citi:

Dactilografa PSD care a ajuns cel mai bine platit bugetar din Romania. Cu venituri de 18.000 de euro pe luna, castiga mai mult decat premierul FranteiPreviziuni pentru criptomonede: Bitcoin va deveni opera de arta, iar Ethereum "la fel de polivalent precum argintul"Dramele nespuse ale prostituatelor romance din Europa. Unele au coduri de bare si valoarea de negot tatuate pe mainiScandalul cresterilor de salarii la Metrorex continua: Sefii sindicalistilor le cer colegilor sa lanseze comentarii critice pe pagina de Facebook a ministrului TransporturilorVIP-urile care au dat in judecata vedetele postului Antena 3 si au castigat daune morale de mii de euro
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă