Acum o lună, dr. Săndesc spunea că la trei spitale din Timișoara s-au defectat, pe rând, toate TIR-urile aduse de SMURD

1 lună in urmă 51

TIR-urile roșii ale SMURD, plasate în afara spitalelor ca să se suplimenteze locurile ATI, precum cel de la „Victor Babeș”, au dat numeroase rateuri până acum. La Timișoara s-a renunțat la ele după ce, indiferent la ce spital au fost atașate, ele s-au defectat.

Primul spital timișorean care a cerut sprijin ATI a fost Spitalul de Boli Infecțioase. ”A cerut o unitate mobilă, unde erau cam 8 paturi. Tirul s-a defectat și a plecat la reparații la Cluj”, a explicat dr. Ddrel Săndesc pentru Libertatea, pe 10 martie. Era imediat după ce premierul Cîțu a cerut mărirea numărului de paturi ATI. 

<strong>Săndesc a spus că, la Timișoara, mărirea de paturi ATI s-a făcut în interiorul spitalelor, după ce clinicile s-au lămurit că tirurile aduse de SMURD nu sunt fiabile.</strong><br>

”Așa că Spitalul de Boli Infecțioase a creat 8 paturi ATI pentru Covid în clădire”, a spus Săndesc. 

Al doilea spital care a cerut o unitate externă, un tir, a fost Spitalul Județean. ”Dar s-a defectat și acesta”, a explicat Săndesc. ”Și a plecat”.

A urmat încă un spital. Municipalul din Cluj a beneficiat și el, pentru scurt timp, de un tir. Dar și acesta s-a defectat. ”Stă în curte” a spus pe 10 martie dr. Săndesc. 

Conform medicului, una dintre firmele care le adusese a refuzat să mai întrețină tirurile de la Timișoara, pentru că ele nu fuseseră reparate conform contractului, IGSU apelînd la alte firme decît cele partenere ale producătorului.

Foto: timisplus.ro

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă