Actrița Brooke Shields, în cârje la 55 de ani. „Mă întrebam dacă o să mai pot merge din nou”

2 săptămâni in urmă 41

Brooke Shields a apărut mereu în fața publicului larg cu viața sa profesională, datorită rolurilor pe care le-a interpretat. De o bună perioadă de timp traversează o cumpănă, a ajuns în cârje. Actrița și-a rupt femurul drept, a suferit mai multe intervenții chirurgicale și s-a întrebat chiar dacă va mai putea merge vreodată.

Obișnuia să facă mult sport, să se antreneze pentru a fi în formă. Brooke Shields se afla la o sala de sport din New York în luna ianuarie a acestui an. Executa unele mișcări și dintr-o dată a simțit o durere puternică. „S-a întâmplat totul în slow motion și apoi am început să țip”, a declarat actrița pentru people.com despre experiența neplăcută. A descoperit apoi că și-a rupt femurul drept.

Actrița a suferit prima intervenție chirurgială, medicii i-au introdus două tije metalice. Operațiile nu s-au oprit aici, aceasta a mai suferit încă una, când chirurgul i-a fixat femurul și i-a mai adăugat o placă metalică.

brooke shields operata 3Icon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

„Nu îmi simțeam degetele, credeam că am paralizat. Mă întrebam dacă o să mai pot merge din nou”, a povestit actrița pentru aceeași sursă.

<iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/49shh_6_gzs" title="YouTube video player" frameborder="0" allow="accelerometer; autoplay; clipboard-write; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture" allowfullscreen></iframe>

După aproximativ trei săptămâni petrecute în spital, Brooke Shields a revenit acasă. Acolo și-a dat seama că are o infecție în corp. A urmat o operație de urgență, unde a primit trei transfuzii de sânge.

Actrița merge în cârje acum și e nevoită să facă recuperări fizice, dar și psihice pentru a-și reveni complet. „Sunt o luptătoare”.

<iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/-J6EOhJo0KU" title="YouTube video player" frameborder="0" allow="accelerometer; autoplay; clipboard-write; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture" allowfullscreen></iframe>
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă