Activitatea într-un spital din țară, BLOCATĂ de filmele pentru adulți. Bolnavii COVID, nevoiți să AȘTEPTE pentru a fi internați

1 lună in urmă 13

AmbulanțeAmbulanțe

Activitatea într-un spital din Târgu Neamț a fost blocată după ce sistemul s-a virusat din cauza filmelor pentru adulți. Astfel, ambulanțele cu pacienți COVID au așteptat în curtea unității, până la remedierea situației, relatează Realitatea PLUS. 

LUNI, 12 APRILIE 2021, 11:49

SURSĂ: Realitatea PLUS

AUTOR: REALITATEA.NET

Calculatoarele Centrului de Primiri Urgențe (CPU) al Spitalului Orășenesc „Sfântul Dimitrie” Târgu Neamț au fost blocate, iar ambulanțele cu pacienți au fost nevoite să aștepte în curtea spitalului până la remedierea situației. Mai exact, pe data de 1 aprilie, unul dintre angajații care era de gardă în seara respectivă a accesat calculatoarele cu filme deochiate, dar și cu arte marțiale. 

Făptașul a fost surprins de camerele de supraveghere, iar mai apoi, la scurt timp, toată activitatea spitalului a fost dată peste cap, iar calculatoarele au fost blocate. 

Fără PC nu pot fi introduse datele de contact ale pacientului în baza de date, fapt ce a generat o problemă la nivelul întregii instituții. Cazul a fost relatat chiar de conducerea spitalului care spune că a fost demarată și o anchetă internă. 

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă