Acid din uleiul de palmier, asociat cu răspândirea cancerului. Este cel mai popular ulei folosit pentru prăjire în marile lanțuri de fast-food STUDIU

2 săptămâni in urmă 15

Oamenii de ştiinţă au demonstrat că un acid gras care se găseşte în uleiul de palmier poate contribui la răspândirea cancerului, în urma unui studiu care ar putea deschide calea pentru noi tratamente, relatează The Guardian.

Studiul, efectuat pe şoareci, a constatat că acidul palmitic a promovat metastaze în cancerele bucale şi de piele.

Acest proces ar putea fi contracarat în viitor cu ajutorul medicamentelor sau al unor regimuri alimentare atent concepute, însă echipa din spatele cercetării a avertizat că pacienţii nu trebuie să urmeze diete în absenţa studiilor clinice, pe subiecţi umani.

''Există ceva foarte special la acidul palmitic care îl face un promotor extrem de puternic al metastazelor'', a declarat profesorul Salvador Aznar-Benitah, de la Institutul de Cercetare în Biomedicină (IRB) din Barcelona.

''Cred că este prea devreme pentru a determina ce tip de dietă care ar încetini procesul de metastază ar putea fi urmat de pacienţii cu cancer metastatic'', a adăugat cercetătorul.

Studiul se adaugă dovezilor emergente conform cărora dieta poate fi utilizată pentru îmbunătăţirea tratamentelor existente pentru cancer, în condiţiile în care celulele tumorale se bazează în mod disproporţionat pe anumite substanţe nutritive, sau acestea din urmă sunt necesare în stadii critice, cum ar fi în metastază.

Cercetarea, care se bazează pe studii anterioare efectuate de aceeaşi echipă, a arătat că în cadrul unei tumori doar celulele dintr-un mic subgrup au capacitatea de a se răspândi, părăsind tumoarea, ajungând la alte organe şi colonizându-le. Aceste celule canceroase specializate par să se bazeze cu precădere pe acizii graşi, iar cele mai recente cercetări au restrâns aria la acidul palmitic, care se găseşte în uleiul de palmier, dar şi într-o mare varietate de alimente.

Studiul, publicat în jurnalul ştiinţific Nature, a constatat că atunci când cantitatea de acid palmitic din alimentaţia şoarecilor a fost suplimentată, cancerele bucale şi de piele au prezentat un risc mai mare de răspândire.

Alţi acizi graşi numiţi acid oleic şi acid linoleic - grăsimile omega-9 şi omega-6, găsite în alimente precum uleiul de măsline şi seminţele de in - nu au prezentat acelaşi efect. În plus, niciunul dintre aceşti doi acizi graşi testaţi nu a amplificat riscul de a dezvolta cancer.

Studiul a sugerat că expunerea la acidul palmitic a provocat modificări ale funcţiei genelor din celulele canceroase care le-au permis să detecteze acizii graşi şi să-i consume în mod mai eficient.

Prezenţa acidului palmitic a părut, de asemenea, să declanşeze o ''stare regenerativă'' la celulele canceroase, permiţându-le să formeze reţele de semnalizare dincolo de tumoare, despre care se ştie că reprezintă un pas crucial către răspândire.

Metastaza rămâne principala cauză de deces la pacienţii cu cancer şi marea majoritate a persoanelor cu cancer metastatic pot fi doar tratate, dar nu vindecate.

Înţelegând de ce au nevoie celulele canceroase pentru a realiza acest salt, oamenii de ştiinţă au identificat, de asemenea, modalităţi pentru blocarea acestui proces şi plănuiesc un studiu clinic asupra proteinelor care interferează cu răspunsul tumorii la acidul palmitic.

''Aceasta este o abordare mult mai realistă în ceea ce priveşte o terapie reală, în cazul căreia nu contează dacă unui pacient îi place Nutella sau pizza'', a spus Aznar-Benitah, cercetătorul adăugând că ''joaca cu dietele este foarte complicată''.

Profesorul Greg Hannon, director al Institutului de Cercetare a Cancerului din Cambridge, Marea Britanie, a declarat: ''Acesta este un studiu riguros şi exhaustiv care sugerează că expunerea la un component important al uleiului de palmier schimbă în mod durabil comportamentul celulelor canceroase, făcându-le mai predispuse la progresie de la nivel local la boală metastatică potenţial letală. Având în vedere prevalenţa uleiului de palmier ca ingredient în alimentele procesate, acest studiu oferă o motivaţie puternică pentru studii suplimentare asupra modului în care alegerile din alimentaţie influenţează riscul de progresie a tumorii''.

Helen Rippon, director executiv în cadrul organizaţiei Worldwide Cancer Research, a declarat la rândul său: ''Această descoperire este o reuşită majoră în ceea ce priveşte înţelegerea modului în care dieta şi cancerul sunt asociate şi, poate mai important, modul în care putem folosi aceste cunoştinţe pentru noi remedii pentru cancer. Se estimează că metastazele sunt responsabile pentru 90% din toate decesele cauzate de cancer - adică aproximativ 9 milioane de decese pe an la nivel global. A afla mai multe despre ceea ce determină răspândirea cancerului şi - important - modul în care aceasta poate fi stopată reprezintă calea de urmat pentru a reduce aceste cifre''.

Uleiul de palmier este cel mai răspândit produs pentru prăjire folosit la nivel mondial, inclusiv în marile lanțuri de fast-food. Avantajul produsului este că punctul de ardere, cel în care uleiul se deteriorează, este foarte ridicat, calculat în jurul valorii de 230 de grade Celsius. Din acest motiv, uleiul de palmier poate fi folosit la mai multe cicluri de prăjire, coborând astfel prețul de producție.

Citeste si:

 „Nu există acești bani”

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a comentat joi, 11 noiembrie, măsurile de majorări salariale, pensii şi alocaţii, propuse de PSD. Liberalul a explicat că propunerile...

AUR a depus un proiect de lege prin care cere autorizarea în regim de urgenţă a medicamentelor necesare în tratarea COVID

AUR a transmis joi, 11 noiembrie, că a depus în Parlament un proiect de lege pentru instituirea unei proceduri de autorizare în regim de urgenţă a medicamentelor indicate în protocolul de...

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă