”Acest fenomen trebuie ținut în viață!” Ionuț Negoiță rememorează momentele frumoase petrecute la Dinamo

2 săptămâni in urmă 15

  • Liga 1: CFR Cluj - Universitatea Craiova, sâmbătă, ora 20:30, Digi Sport 1

  • Liga 2: Rapid - Mioveni, sâmbătă, ora 15:00, Digi Sport 1

Ionuț Negoiță și-a adus aminte de momente plăcute petrecute în Ștefan cel Mare, de când s-a implicat în conducerea clubului și până în momentul în care s-a retras.

Ionuț Negoiță a vorbit ÎN EXCLUSIVITATE pentru Digi Sport despre motivele care l-au determinat în trecut să se implice la Dinamo.

Negoiță, despre momentele frumoase petrecute alături de Dinamo

Fostul acționar al dinamoviștilor a folosit cuvinte de laudă la adresa suporterilor ”câinilor roșii” și a mărturisit că a fost puternic impresionat de coregrafiile fanilor.

Negoiță consideră că implicarea sa este unul dintre motivele pentru care Dinamo se află încă în Liga 1 și este de părere că, dacă nu ar fi ajuns la clubul alb-roșu, acesta ar fi ajuns demult în ligile inferioare.

Dacă am intrat la Dinamo, am intrat pentru suporteri. M-au impresionat foarte tare acele coregrafii pe care le făceau, dar și după ce am venit la Dinamo. O vreme bună am avut o relație corectă și i-am apreciat foarte mult. Dacă era un club fără suporteri, nu m-ar fi interesat, pentru că nu vedeam sensul. Această atmosferă, acest fenomen trebuie ținut în viață. Dacă nu veneam, nu mai era demult în viață. Probabil se zbătea ca alte echipe, ca Rapidul sau altele, care sunt în Liga 2, Liga 3”, a declarat Ionuț Negoiță.

Fostul acționar al ”câinilor roșii” spune că unul dintre cele mai deosebite momente petrecute în fruntea clubului bucureștean a fost, în 2017, atunci când Dinamo a câștigat Cupa Ligii, după ce s-a impus în fața celor de la Poli Timișoara, cu scorul de 2-0.

Momentele frumoase sunt legate de atmosfera, suporterii, emulația. Dar și acolo am văzut, înainte de pandemie, cum la meciurile importante scădea de la un meci la altul numărul suporterilor, adică interesul pentru fotbal. Sunt curios după ce se termină pandemia câți suporteri vor reveni pe stadioane, în comparație cu ce era înainte. A mai fost acea Cupă câștigată și experiența, în general, cu bune și cu rele”, a mai spus Negoiță.

Dinamo a pierdut cu Gaz Metan şi e pe loc direct retrogradabil

Vineri seara, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1, Dinamo a fost spulberată în deplasarea cu Gaz Metan Mediaş, din play-out, scor 1-4.

"Câinii" au ajuns pe penultimul loc, direct retrogradabil, după ce Hermannstadt a câştigat cu 1-o pe terenul celor de la UTA.

Ultimele două clasate în play-out retrogradează direct în Liga 2. Locurile 7 şi 8 joacă baraj.

Etichete: liga 1 , dinamo , ionut negoita
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă