Accident violent, în Giurgiu. 3 victime, după ce mașina în care se aflau s-a izbit de un stâlp

1 lună in urmă 24

 Realitatea de Giurgiu Sursa foto: Realitatea de Giurgiu

Un accident rutier grav a avut loc, marți, pe raza localității Malu, județul Giurgiu. Un autoturism s-a izbit de un stâlp, iar în urma impactului, trei persoane au fost rănite, informează realitateadegiurgiu.net.

MARŢI, 07 SEPTEMBRIE 2021, 21:14

SURSĂ: realitatea.net

AUTOR: Ivancica Mihaela

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu cu o autospecială de stingere, o descarcerare, un echipaj SMURD și două ambulanțe SAJ.

Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost preluate de echipajele SMURD și SAJ. Este vorba despre o tânără de 18 ani și un bărbat de 68 de ani, care au fost transportați la spital, iar un tânăr de 19 ani a fost monitorizat la fața locului. Pompierii au asigurat măsurile PSI.

Șoferița de 18 ani a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

Se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă