Accident teribil în Iași. Un tramvai a sărit de pe şine după ce a fost lovit de o mașină, condusă de un bărbat de 70 de ani. VIDEO

2 luni in urmă 29

Un bărbat în vârstă de 70 de ani a ajuns la spital, după ce maşina pe care o conducea s-a izbit de un tramvai, iar în urma impactului mijlocul de transport în comun a sărit de pe şine. Niciun pasager din tramvai nu a fost rănit.

Şoferul a schimbat brusc direcţia de mers intr-o zona nepermisa, in statia Minerva, fără a se asigura, încercând să întoarcă automobilul chiar înaintea staţiei. Acesta a declarat că volanul vehiculului s-ar fi blocat şi, prin urmare, nu a mai putut evita impactul cu tramvaiul.

Victima a rămas încarcerată timp de câteva minute, până când a fost preluat de un echipaj SMURD de Terapie Intensivă Mobila și a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Sf. Spiridon din Iaşi. Acesta este conștient şi stabil.

"Este conştient şi stabil hemodinamic. A suferit un şoc emoţional şi mai multe contuzii. Este evaluat paraclinic, nu sunt identificate în acest moment leziuni care să necesite intervenţie chirurgicală sau ortopedică. Este stabil şi sperăm într-o evoluţie favorabilă”, a declarat şef UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu.

„Tramvaiul circula regulamentar şi maşina a intrat înaintea lui. Un domn din tramvai a zis că l-a văzut că a încercat să întoarcă şi că vorbea la telefon”, a declarat un martor.

La locul accidentului au intervit un echipaj de descarcerare şi unul de terapie intensivă mobilă de la Detaşamentul 1 de Pompieri Iaşi.

Citeste si:

Cum arată tramvaiele din Polonia aduse la Iasi. Primarul se laudă că este primul astfel de vehicul nou cumpărat în 45 de ani VIDEO

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă