Accident grav în Vrancea: şofer mort după ce s-a lovit cu maşina de un autocar. Accident cu doi morţi şi la Iaşi

1 lună in urmă 30

Accident grav. În cursul nopții, ora 03:10, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Vrancea au fost anunțați prin apel 112 despre faptul că pe Drumul Național 2 E 85, sat Călimănești, a avut loc un accident rutier între un autocar și un autoturism.
În zona producerii accidentului, traficul a fost blocat pe ambele sensuri. În urma coliziunii, șoferul autoturismului, un bărbat, în vârstă de 67 de ani, din municipiul Focșani a decedat.

Dacia anunţă că noul Duster poate fi comandat. Care este preţul de pornire

Totodată, a fost rănit ușor și șoferul autocarului, acesta fiind preluat de ambulanță și transportat la o unitate spitalicească în vederea acordării de îngrijiri medicale.  Conducătorul autocarului nu se afla sub influența băuturilor alcoolice în momentul producerii evenimentului.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, poliţiştii efectuând cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

Accident grav şi la Iaşi: Două persoane au murit pe loc și opt au fost rănite, după ce o mașină s-a izbit violent de un microbuz 

O femeie de 28 de ani și un bărbat de 29 au murit după ce mașina în care se aflau s-a izbit violent de un microbuz, pe Drumul European 583, între localităţile Strunga şi Târgu Frumos din judeţul Iaşi. Alte opt persoane au fost rănite.

Accidentul dintre un microbuz și o mașină s-a petrecut miercuri seară, 18 august, în județul Iași. Cei doi ocupanți ai autoturismului au murit pe loc.

Tragedie rutieră la Iaşi, un microbuz plin cu călători s-a ciocnit cu un autoturism. Sunt doi morţi şi opt răniţi
În microbuz se aflau opt persoane. Şapte dintre acestea au fost rănite şi au fost transportate cu ambulanţele la spital, după ce au primit îngrijiri medicale la locul accidentului. Victimele sunt bărbaţi cu vârsta între 22 de ani şi 53 de ani.

Şoferul microbuzului a fost de asemenea rănit, dar a refuzat să fie dus la spital. Poliţiştii rutieri fac cercetări pentru a stabili cauzele producerii accidentului.

Accident grav, soldat cu decesul unei persoane, şi pe DN2

Un accident de circulaţie soldat cu decesul unei persoane s-a produs, miercuri, pe DN2, pe raza localităţii Lilicei, traficul în zonă fiind blocat, informează IPJ Ialomiţa.

„În jurul ori 13:00, pe DN 2, pe raza localităţii Lilicei, s-a produs un accident de circulaţie soldat cu decesul unei persoane. Din verificările efectuate a reieşit că evenimentul rutier s-a produs ca urmare a coliziunii dintre un autoturism şi o cisternă”, se arată într-un comunicat remis de IPJ Ialomiţa.

În urma impactului, şoferul autoturismului a decedat. Traficul este blocat, iar poliţiştii anchetează cauza producerii accidentului.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă