Accident grav în județul Mehedinți, produs de un șofer de 19 ani: trei persoane decedate, doi copii grav răniţi

1 săptămână in urmă 10

Trei persoane au decedat, iar doi copii de 7 şi 15 ani şi doi tineri de 19 şi 22 de ani au fost grav răniţi în urma unui accident rutier care a avut loc în noaptea de joi spre vineri, pe DN 67, în afara localităţii Cocorova din județul Mehedinți, relatează Agerpres.

Potrivit IPJ Mehedinţi, un tânăr de 19 ani, din comuna Căzăneşti, a pătruns cu maşina pe sensul opus de mers nejustificat şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 41 de ani, din comuna Şimian.

„Din accident a rezultat decesul conducătorului auto de 41 de ani, precum şi a unei femei de 35 de ani şi a unui bărbat de 37 de ani. De asemenea, în urma accidentului a rezultat vătămarea corporală gravă a doi minori de 7 ani, respectiv 15 ani, dar şi a conducătorului auto de 19 ani şi a unui tânăr de 22 de ani. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă”, informează IPJ Mehedinţi.

sursa foto: Facebook/ Poliția Română

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă