Accident cu trei mașini pe A2. Circulația este îngreunată pe sensul de mers spre București

1 lună in urmă 21

Trei autovehicule au fost implicate într-un accident rutier produs, duminică, pe autostrada A2, în zona localităţii Cernica, circulaţia fiind îngreunată pe sensul spre Bucureşti.

„Pe sensul către Capitală al autostrăzii A2 Bucureşti-Constanţa, la kilometrul 13+800 de metri, în zona localităţii Cernica, judeţul Ilfov, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate trei autovehicule. Potrivit primelor date, două persoane primesc îngrijiri medicale la faţa locului”, a anunţat Centrul Infotrafic din cadrul Poliţiei Române.

Conform aceleiaşi surse, traficul rutier s-a desfăşurat, pentru aproximativ 15 minute, doar pe a doua bandă, fiind formată o coloană de autoturisme până la kilometrul 15.

Valorile de trafic erau în creştere dinspre litoral către Bucureşti, conducătorii auto fiind sfătuiţi să opteze şi pentru rutele alternative: DN 2A Constanţa – Hârşova – Slobozia – Urziceni – DN 2 – Bucureşti; A2 – Feteşti sau Drajna – DN 3A – Lehliu-Gară – DN 3 – Fundulea – Bucureşti; DN 3 Constanţa – Murfatlar – Adamclisi – Ostrov (traversare cu bacul) – Călăraşi – DN 21 Călăraşi – Drajna – A2 Drajna – Bucureşti (sau, din municipiul Călăraşi – DN 3 – Lehliu-Gară – Fundulea – Bucureşti).

„Pentru prevenirea accidentelor rutiere, sfătuim conducătorii auto să ruleze cu prudenţă sporită, să păstreze distanţa regulamentară între vehicule şi să se asigure temeinic la schimbarea direcţiei de deplasare. De asemenea, recomandăm şoferilor să respecte limitele legale de viteză, să pună în funcţiuni luminile de avarie când încheie o coloană care opreşte sau încetineşte brusc, să acorde prioritate la ieşirea din spaţiile de servicii şi să nu circule sau să oprească pe banda de urgenţă, exceptând cazurile justificate”, se mai menţionează într-un comunicat al Centrului Infotrafic.

sursa: Agerpres.ro, sursa foto: ISU

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă